După zece ani Andreea Esca a hotărât să demisioneze de la revista The One

 
Andreea Esca a hotărât să demisioneze, după zece ani, de la revista The One, parte a grupului Mediafax, publicație pe care a condus-o din funcția de director editorial, potrivit paginademedia.ro.

Prezentatoarea Pro TV a făcut anunțul printr-un editorial apărut în paginile numărului de august al revistei, sub titlul „My last ONE…”.

„După o experienţă minunată, de un deceniu, la revista The ONE, a venit timpul unor noi provocări. Vă mulţumesc foarte mult tuturor celor care mi-aţi fost alături şi care mi-aţi făcut viaţa atât de frumoasă.”, a scris Esca  într-un scurt text, în care și-a promovat și site-ul lansat recent, andreeaesca.com.

În continuare, Andreea Esca a precizat că a venit timpul unoi noi provocări pentru ea și că de cum va scrie pentru andreeaesca.com. 

„După o experienţă minunată, de un deceniu, la revista The ONE, a venit timpul unor noi provocări. Este un moment al schimbărilor. Iar eu primesc schimbarea, în egală măsură, cu nostalgie şi bucurie. Nimeni şi nimic nu va şterge succesele şi revoluţiile aventurii The ONE. Şi, mai ales, calitatea oamenilor care le-au făcut posibile. Sunt emoţii valoroase pentru noi proiecte. Vă mulţumesc foarte mult tuturor celor care mi-aţi fost alături şi care mi-aţi făcut viaţa atât de frumoasă.Bună ziua, România! Bună ziua, online! Sunt andreeaesca.com”, a scris vedeta TV. 

Potrivit informațiilor paginademedia.ro, revista își va continua apariția în print.



Sursa: paginademedia.ro
Sursa foto: stirileprotv.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu cu Andreea Esca. Vedeta face destăinuiri la malul mării „Locuiam în Constanţa, pe strada Republicii“

04 Jul 2016 8211

Haine de firmă la jumătate de preţ „Half is free” by Andreea Esca ajunge la Constanţa (video)

29 Jun 2016 5257

Melodia zilei Matteo & Gabriel Cotabiţă - Ce zi liniştită

26 Sep 2015 3801

Supervizor.ro FLORIN CĂLINESCU - profit net de 7 milioane euro la o singură firmă

25 Aug 2015 3424

Andreea Esca, ghinion în afaceri Ce se întâmplă cu firma care poartă numele vedetei Pro TV

10 May 2015 2513

Nu una, ci două găleți Loredana a dat curs provocării Ice Bucket chiar pe scenă (video)

30 Aug 2014 3284

Mihai Bendeac a preluat ștafeta Ice Bucket Challenge. Nominalizările nu au întârziat să apară (video)

27 Aug 2014 3347

Totul despre Ice Bucket Challenge, fenomenul care a luat amploare şi în România

27 Aug 2014 5009

Andreei Esca i-a fost turnată apă în cap la finalul știrilor PRO TV

22 Aug 2014 4704

Andreea Esca a rămas fără loc de muncă din cauza lui Dan Voiculescu!

10 Aug 2014 3784

Cu afaceri la ConstanțaPierderi de un milion de euro în ultimii ani pentru Andreea Esca

19 Apr 2014 5267