Angelina Jolie de RomâniaLuminiţa Perijoc, din Tulcea, condamnată la Constanța, vedetă internațională

Luminiţa Perijoc, din Tulcea, condamnată la Constanța, pentru tentativă la omor, a ajuns în ziarele internaționale. Astfel, emirates247.com abordează cazul Luminiţei Perijoc, care, spun jurnaliștii, seamănă foarte mult cu Angelina Jolie.  

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, „în noaptea de 22/23 august 2012, în jurul orei 00,20, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan din motive pasionale, inculpata Perijoc Luminiţa i-a aplicat două lovituri cu un cuţit în zona capului părţii vătămate S.N., taximetrist, pe care o invitase în locuinţa în care inculpata locuia singură“. „Taximetristul a reuşit să se refugieze în bucătărie, de unde a apelat Serviciul de Urgenţă 112, alertând organele de poliţie şi ambulanţa. Atât victima, cât şi inculpata au fost internate în acea noapte la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, unde fiecare a beneficiat de îngrijiri de specialitate. Deoarece plângerea părţii vătămate cu privire la comiterea şi a infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate nu s-a coroborat cu niciun mijloc de probă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei Perijoc Luminiţa pentru aceste două fapte“, au conchis procurorii.   

Luminiţa Perijoc a fost condamnată la patru ani de închisoare cu suspendare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.