Antitepari.ro Marion Production 98 SRL Cumpăna intră în faliment

SC Marion Production 98 SRL cu sediul social în Cumpăna intră în faliment, conform dosarului nr. 13959/118/2011, înregistrat la Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a Civilă, scriu jurnaliştii de la http://antitepari.ro. Lichidator judiciar este Fair & Full Insolvency Consulting IPURL Constanţa, care solicită deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului Marion Production 98 SRL.
 
Creditorii debitorului Marion Production 98 SRL trebuie să procedeze la înscrierea la masa credală a acestuia prin depunerea cererii de admitere a creanţelor născute după data deschiderii procedurii în condiţiile următoare:
 
Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor născute după data deschiderii procedurii este 24.11.2014.
Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor este 19.12.2014.
Termenul limită pentru introducerea eventualelor contestaţii la tabelul suplimentar este 09.01.2015.
Termenul pentru întocmirea si afisarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor este 16.01.2015, mai scriu cei de la http://antitepari.ro.
 

Cine sunt asociaţii Marion Production 98 SRL

 
Asociaţii firmei falimentare sunt Ion Lazăr, năcut în Viişoara în 1961, care deţine 50% din părţile sociale, Marioara Lazăr, născută în 1962 în comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea, cu 20% din părţile sociale şi Costin Dorel Moscu, născut în 1969, tot în Kogălniceanu de Tulcea, cu restul de 30% din părţile sociale. Firma are ca obiect principal de activitate prelucrarea şi conservarea cărnii, conform datelor obţinute de la Registrul Comerţului.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa relata, în urmă cu trei ani, că Dorel Costin Moscu, asociat în cadrul societăţii comerciale Marion Production 98 SRL, din localitatea Cumpăna, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins pe picior greşit de lucrătorii Serviciului Rutier. În seara de 18 aprilie 2011, în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Brăila l-au oprit şi identificat în trafic, pe DE 584, în afara localităţii Viziru, pe Dorel Costin Moscu, atunci de 41 de ani, care efectua un transport rutier public de mărfuri cu o autospecială, proprietatea firmei la care este asociat. Poliţiştii i-au solicitat acestuia documentele personale şi ale autovehiculului, constatând că licenţa de transport este expirată din data de 8.09.2009, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului transportului rutier public, conform Codului Penal. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.