Antrenorul Farului, după meciul cu Gloria Buzău „E ceva incredibil, de neacceptat”

Antrenorul Farului, Ion Răuță, a declarat, după meciul pierdut de „marinari” la Constanța cu Gloria Buzău, scor 1-4: „Era o partidă foarte importantă. Am avut un început foarte bun, conducând cu 1-0 irosind două ocazii mari, dintre care una singur cu portarul. Am ratat apoi și un 11 m. Să primim gol din patru faze fixe pentru mine e ceva de neaceptat, incredibil.  Un singur jucător a făcut ce a vrut cu apărarea noastră la fazele fixe. E foarte greu să scoți un rezultat pozitiv în aceste condiții. Ne-au lipsit doi jucători foarte importanți, dar acesta e lotul pe care îl avem. Cel puțin la fazele fixe aveam o siguranță mult mai mare cu Bumbac. Iar în atac, prin prezențs lui Silvășan, aveam mai multă experiență și altfel tratam anumite momente”. Întrebat dacă crede că unii jucători n-au vrut să joace, Răuță a răspuns: „N-am adus niciodată asemenea acuzații și nici nu voi aduce vreodată. Când faci asemenea afirmații, trebuie să ai dovezi. Doamne ferește, nu vreau să acuz pe nimeni”. „Mai avem patru jocuri până în pauza de iarnă și nu dispunem de un lot așa de numeros încât să ne permitem să dăm pe cineva afară după acest joc. Pe Coconașu l-am schimbat pentru că l-am văzut recalcitrant. În loc să-și vadă de joc, el avea probleme cu spectatorii. Și probabil de aceea a și pierdut două mingi foarte ușor, că nu era concentrat”, a mai spus Ion Răuță.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 549

Cumpărări directe Constanța Comuna Castelu. Infra Plan Consulting SRL, dirigenție de șantier pentru rețeaua de distribuție gaze naturale (DOCUMENT)

06 Apr 2024 848

„Învățăm să fim campioni“ Farul Constanța, vizită la Cumpăna, la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Nov 2023 1168

Victoria Cumpăna - Farul Constanța, sărbătoare fotbalistică la Cumpăna, în campionatul juniorilor B1. Intrare liberă și tombolă!

16 May 2023 2092

Handbal ACS Bute Galați, pe locul întâi la faza pe euroregiune, de la Cumpăna, a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

05 Apr 2023 1532

Campionii Clubului Sportiv Victoria Cumpăna, premiați la Gala Sportului Cumpănean. 170 de medalii cucerite în 2022 (GALERIE FOTO)

17 Dec 2022 1600

Nuntă de vis Alex Bădașcă s-a căsătorit cu o constănțeancă. Stabilit în Irlanda, fostul fotbalist s-a specializat într-un domeniu extra-sportiv (GALERIE FOTO)

04 Aug 2022 4623

Clubul Sportiv Victoria Cumpăna Campionii secțiilor de gimnastică ritmică, lupte și fotbal, premiați (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 1580

Condiții optime de pregătire pentru sportivii de la CS Victoria Cumpăna „Am revenit acasă, în prima sală de sport a comunei“ (GALERIE FOTO)

05 Feb 2022 3593

Fostul fotbalist și antrenor Ion Răuță „Farul e aproape totul pentru mine. Mi-a marcat cariera și viața“ (GALERIE FOTO)

25 Dec 2021 5525

CS Victoria Cumpăna și-a premiat sportivii pentru rezultatele obținute în 2021. Un an de excepție! (GALERIE FOTO)

01 Dec 2021 2794

Clubul Sportiv Victoria Cumpăna organizează concurs pentru ocuparea funcției de inspector de specialitate

06 Oct 2021 2540

Luptătorul Cristian Somandru, vicecampion național, și antrenorul Vasile Vicol, premiați la Cumpăna (galerie foto)

25 Aug 2021 3564

Luptătorii de la CS Victoria Cumpăna, premiaţi pentru rezultatele obţinute la Europene şi Naţionale

26 Jul 2021 3271

Luptătoarea Gabriela Prodan va concura la Campionatul European. Premieră pentru sportivii din Cumpăna!

18 May 2021 3671