Anunţ CFR Călători Peste o sută de trenuri, anulate de Paşte

CFR Călători anunţă că în minivacanţa de Paşte capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii reţele, în funcţie de evoluţia şi dinamica traficului de pasageri, în special, la trenurile către cele mai solicitate destinaţii: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara şi Vatra Dornei. Sâmbătă, duminică şi luni peste o sută de trenuri sunt anulate sau redistribuite din cauza traficului redus.

Potrivit CFR Călători, în minivacanţa de Paşte, capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii reţele, în funcţie de evoluţia şi dinamica traficului de pasageri, în special, la trenurile către cele mai solicitate destinaţii: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara şi Vatra Dornei.

Pentru pasagerii care vor călători de la Piteşti către Mănăstirea Curtea de Argeş, duminică, trenurile din graficele obişnuite vor circula după un nou program, astfel:

Regio 13231, Piteşti (08.30) – Curtea de Argeş (09.19);

Regio 13232, Curtea de Argeş (13.30) – Piteşti (14.19).

Acestea vor opri în: Piteşti Nord, C.I.L. h., Bascov Hm, Merişani h. şi Băiculeşti h.”În perioada 7 – 9 aprilie 2018, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum şi unele trenuri Regio nu vor circula.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR Călători Modificările intervenite nu afectează circulația trenurilor

17 Apr 2024 324

Licitații Constanța Lenox Prod SRL, furnizorul de bocanci de protecție la SNTFC „CFR Călători“ SA

16 Apr 2024 501

Licitații Constanța CFR Călători SA pune la bătaie peste 130.000 de euro pentru servicii de curățenie la dormitoarele de personal și spațiile administrative din stațiile SRTFC Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 622

CFR SA Circulația feroviară spre și dinspre Aeroport închisă temporar între 9 şi 11 aprilie; 14 curse anulate

05 Apr 2024 525

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2447

Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară

28 Mar 2024 560

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 486

Licitații Constanța Efficient Energy Audit elaborează auditul energetic pentru subunități aparţinând SRTFC (DOCUMENT)

10 Feb 2024 573

Licitații Constanța SNTFC „CFR Călători“ SA, contract cu două firme pentru servicii în Stațiile Slobozia Veche și Tulcea (DOCUMENT)

08 Feb 2024 790

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

31 Jan 2024 794

CFR Călători SA, contract cu Transguard Security SRL, pentru pază obiective, bunuri și valori! (DOCUMENT)

29 Jan 2024 709

CFR Călători, precizare cu privire la incendiul de la trenul IR 1830 Galați – Cluj Napoca

24 Jan 2024 2459

Numărul călătorilor transportaţi de CFR Călători în anul 2023 mai mare cu 5% faţă de anul 2022

22 Jan 2024 533

Călătoria cu trenul IR582, pe ruta Constanța - București, o experiență dezamăgitoare pentru călători! Toalete nefuncționale și mizerie de nedescris (FOTO+VIDEO)

21 Jan 2024 1900

CFR Circulația feroviară pe secția Caracal – Craiova a fost reluată pe un singur fir

20 Jan 2024 646