Anunţ important Cum se va circula pe podul de la Agigea în perioada sărbătorilor pascale

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România vine în întâmpinarea conducătorilor auto prin pregătirea unui program special de sărbători. Astfel, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea, peste Canalul Dunăre Marea Neagră, situat pe DN 39 la km 8+988, va avea mai puţine restricţii în intervalul 17 aprilie, ora 14.00 - 22 aprilie, ora 08.00.
Începând de astăzi, până pe 22 aprilie, participanţii la trafic vor putea circula pe trei benzi (2+1) pe toată lungimea podului, în funcţie de volumul de trafic înregistrat în acest timp pe cele două direcţii de mers. De asemenea, va fi permis accesul autovehiculelor cu masă totală maximă autorizată de până la 5 tone şi al mijloacelor de transport persoane a căror masă totală maximă autorizată depăşeşte 5 tone. Restricţiile de circulaţie de 50 km/h şi de tonaj pentru traficul de marfă sunt în continuare menţinute. Participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară. Programul circulaţiei rutiere pe podul de la Agigea în perioada sărbătorilor pascale a fost publicat, ieri, în Monitorul Oficial al României.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infotrafic Atenție, șoferi! Circulația rutieră a fost închisă pe autostrada A2, pe sensul Constanța - București

26 Mar 2024 498

Știri Constanța Șofer tras pe dreapta în Limanu. Ce a descoperit Poliția în urma verificărilor (VIDEO)

18 Mar 2024 476

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1452

Reconfigurarea traficului din Tomis Nord Trecerea de pietoni de la Piața Brotăcei, desființată. Ce planuri are Primăria Constanța?

11 Mar 2024 5068

Centrul INFOTRAFIC Raport de circulație pe A2 în această dimineață

09 Mar 2024 454

Știri Constanța Lucrări pe strada Theodor D. Speranția din cartierul Km 5. Sunt anunțate restricții de circulație

06 Mar 2024 476

Imagini inedite Primele femei din România care au ajuns agenți de circulație (VIDEO)

02 Mar 2024 738

Noi sensuri unice în Tomis Nord Primăria Constanța a montat semnele de circulație pe aleile adiacente străzii Adamclisi

29 Feb 2024 1970

Stelian Ion „Traficul rutier din Constanța a fost dat peste cap de primarul Chițac. Noua victimă este cartierul Tomis Nord"!

26 Feb 2024 994

IPJ a amendat executantul lucrărilor pentru fleacuri Sute de constănțeni au depus petiții pentru a stopa resistematizarea rutieră pe Ferdinand și Cuza Vodă! (DOCUMENTE)

18 Feb 2024 2379

Restricții de circulație la Sala Sporturilor din Constanța în urma meciului Main Round EHF European League​

12 Feb 2024 659

Știri Constanța Un nou sens unic în Constanța. Iată zona

06 Feb 2024 1516

4.525 de accidente rutiere grave înregistrate în anul 2023, la nivel național

28 Jan 2024 577

Știri Constanța Circulația rutieră a fost reorganizată pe strada Prelungirea Traian

18 Jan 2024 1126

Noi reguli de circulație vor fi instituite pe strada Prelungirea Traian. Cum se va circula în zonă

15 Jan 2024 1340