Anunț important de la Ministerul Afacerilor Externe. Are legătură cu emiterea pașapoartelor electronice

De astăzi intră în vigoare modificările aduse Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificări  inițiate  de către Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe ca instrument suplimentar în sprijinul cetățenilor români din țară și din străinătate în domeniul pașapoartelor. Aceste modificări au ca scop reducerea aglomerației de la serviciile de pașapoarte din țară, respectiv de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate și creșterea eficienței în procesul de eliberare a documentelor de călătorie.

Potrivit MAE, principalele elemente de noutate introduse prin aceste modificări se referă la valabilitatea pașapoartelor simple electronice, situațiile în care poate fi solicitată eliberarea pașaportului simplu temporar și noile termene de procesare a cererilor de eliberare a pașapoartelor simple temporare în anumite situații.

Astfel, cetățenii cu vârsta de peste 18 ani, care vor depune, începând de astăzi, 20 iulie 2018, cerere pentru obținerea pașaportului simplu electronic vor primi documentul de călătorie cu valabilitate de 10 ani. 

Până în prezent, termenul de valabilitate era de cinci ani. Pentru celelalte segmente de vârstă, termenul de valabilitate rămâne nemodificat: 3 ani pentru persoanele cu vârsta de până la 12 ani, respectiv 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.

Cererile pentru eliberarea documentelor de călătorie depuse anterior datei de 20 iulie vor fi procesate potrivit dispoziţiilor legale aplicabile la data depunerii cererii.

Tot de astăzi intră în vigoare noile prevederi privind condițiile de eliberare a pașaportului simplu temporar. Astfel, pașapoartele cu valabilitate de un an vor fi eliberate într-un termen de cel mult 3 zile lucrătoare în situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic. În acest sens, trebuie prezentate documente justificative.
 
Persoanele care nu doresc un pașaport simplu electronic sau cele care nu pot prezenta documentele justificative din categoria celor mai sus menționate, vor putea primi pașaport temporar, dar în termenul de eliberare a documentului electronic: maxim 30 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse în ţară şi cel mult 90 de zile lucrătoare pentru cererile depuse în străinătate.

Pe lângă măsurile de ordin legislativ luate pentru eficientizarea activității de eliberare a pașapoartelor, la nivelul MAI și MAE au mai fost luate măsuri de ordin administrativ și organizatoric, precum:
 

·         la nivel național, suplimentarea personalului de la ghișee, mutarea structurilor de pașapoarte în sedii noi care oferă condiții decente și spații de așteptare pentru cetățeni (ex. pentru regiunea București-Ilfov structurile de pașapoarte funcționează în centrele comerciale ParkLake și Plaza România);
 
·         la nivelul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, informatizarea tuturor serviciilor consulare și introducerea unor mijloace moderne de gestionare a cererilor de natură consulară, care au condus la procesarea unui volum mai mare de solicitări și la reducerea considerabilă a timpului de așteptare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 166

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 167

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 346

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 219

MAEDin Agenda de lucru a MAE 18 aprilie 2024, vă semnalăm

18 Apr 2024 269

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 524

MAEDin Agenda de lucru a MAE 17 aprilie 2024, vă semnalăm

17 Apr 2024 251

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 263

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

17 Apr 2024 249

MAERepublica Elenă – grevă în sectorul transportului public

17 Apr 2024 214

MAEParticiparea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca la a doua ediție a Conferinței privind securitatea Mării Negre de sub egida Platformei Crimeea

17 Apr 2024 236

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 485

MAEMinisterul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei ambasadorului Gheorghe Tinca

15 Apr 2024 268

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe, Luminița Odobescu, la deschiderea Summit-ului Liderilor Congresului Mondial al Ucrainenilor

15 Apr 2024 277

MAEComunicat de presă Participarea secretarului de stat Traian Hristea la aniversarea a 10 ani a Oficiului Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice

15 Apr 2024 252