Apel din partea Ministerului Sănătății pentru vaccinarea antigripală. De la începutul sezonului 2017-2018 au fost înregistrate 8 decese cauzate de gripă

Având în vedere debutul la nivel naţional a circulaţiei virusului gripal, specialiştii recomandă continuarea vaccinării antigripale la nivelul cabinetelor medicilor de familie, în special pentru persoanele din categoriile la risc recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (copii şi adulţi cu boli cronice - respiratorii, metabolice, renale, cardiovasculare, HIV/SIDA, gravide, persoane cu vârsta de peste 65 ani, copii şi bătrâni instituţionalizaţi), informează Ministerul Sănătății. 
 

"Suntem, în plină epidemie de gripă la nivel european, iar cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă este în continuare vaccinarea", a declarat prof.dr. Adrian Streinu Cercel.

 
Conform raportului INSP, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinic IACRS şi pneumonii) a fost de 87492, cu 14.4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (102171) şi cu 10.1% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (79459).
 
De la începutul sezonului 2017-2018 au fost înregistrate 8 decese confirmate cu virus gripal, faţă de 17 în sezonul precedent.
 
În săptămâna 22.01.2018 -28.01.2018 s-au înregistrat la nivel naţional 283 cazuri de gripa/ILI, comparativ cu 246 cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
 

"Mi-aş dori ca în cel mai scurt timp să fie folosite toate dozele de vaccin disponibile în cabinetele medicilor de familie. Recomand tuturor persoanelor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, rog medicii de familie care ştiu că au în evidenţă pacienţi care se încadrează în aceste categorii şi sunt încă nevaccinaţi, să ii cheme la cabinet pentru vaccinare", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

 
Măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos - alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. Totodată, vaccinarea antigripală este ferm recomandată şi populaţiei generale, active, care nu se încadrează în nici una din categoriile de risc de a dezvolta complicaţii ale gripei.
 
Reamintim că, pentru sezonul 2017-2018, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1 milion de doze de vaccin gripal, dublu faţă de sezonul 2016-2017, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.
 
Avertizăm populaţia că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei şi recomandăm evitarea automedicaţiei. În cazul apariţiei simptomelor de boală, Ministerul Sănătăţii recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării şi instituirii tratamentului corect. De asemenea, pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor din jurul dumneavoastră, în cazul în care aţi fost diagnosticat cu gripă se recomandă repaus şi limitarea contactului cu alte persoane.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 346

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 526

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 504

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 558

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 545

Intensitate a activității gripale. Avertizarea Ministerului Sănătății

01 Feb 2024 772

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 724

Ce se întâmplă cu eliberarea antibioticelor? Informații noi de la Ministerul Sănătății!

22 Jan 2024 967

Ministerul Sănătății Pacienții diagnosticați cu COVID-19 nu vor mai fi monitorizați după externare sau după încetarea perioadei de izolare

17 Jan 2024 822

Ministerul Sănătății Peste 2.000 cazuri noi înregistrate de persoane infectate cu COVID

16 Jan 2024 639

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 937

Anunț important al Ministerului Sănătății! Vizate, vaccinurile

12 Jan 2024 651

Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale

11 Jan 2024 723

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 926

Șase palestinieni au fost uciși în urma unui atac aerian israelian, în Cisiordania

07 Jan 2024 568