APIA. Fermierii vor depune o singură Cerere de Plată

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, în perioada 01 martie – 15 mai 2019, la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrul Municipiului Bucureşti, se vor depune Cererile Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019.

Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

Cererile se vor depune la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosință.

Reamintim că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:
- schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,
- măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),
- ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2019, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

În ce privește numărul de fermieri ce vor fi controlați pe teren în anul 2019, având în vedere rezultatele controalelor din anul 2018, APIA preconizează o scădere a acestora. Acest număr este variabil și depinde în mare măsura de numărul de scheme solicitate de fermieri și de riscuri.


"Precizăm că pe fluxul de selectare la control, fermierii care au modificări ale cererilor de sprijin față de anul anterior pot fi selectați la control și în anul curent cu o probabilitate mai mare față de cei care nu au modificări ale cererilor unice de plată", transmite APIA.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 552

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 449

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 485

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 558

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 476

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 606

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 609

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 803

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 692

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 747

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 694

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 705

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1470

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 849

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 649