Aproape 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR prezentau pericol iminent de accidente


Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale lui 2018, 33.726. de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme.

Cele mai multe probleme au fost descoperite la: instalația electrică de iluminare și semnalizare, emisii poluante, punți, jante și anvelope, vizibilitate și sistemul de frânare și direcție.

În Județul Constanta cifrele sunt următoarele:

Vehicule verificate: 933 dintre care 68.70% neconforme, iar 78 mașini prezentau pericol iminent de accident.
 
La nivel național, aproximativ una din 10 mașini trase pe dreapta de poliție și verificate de RAR poluau peste limita legală admisă.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

Directorul General al Registrului Auto Român, ing. George Adrian Dincă menționează că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
 
Sursă foto: Rarom.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 401

A început eclipsa totală de soare. Imagini cu fenomenul (FOTO)

08 Apr 2024 847

O mamă cu trei copii a ajuns în stare gravă la spital. Cauza - consumul de pește congelat

08 Apr 2024 808

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 639

Cumpărări directe Constanța Primăria Ostrov a contractat lucrări în domeniul instalațiilor electrice de aproape 190.000 lei (DOCUMENT)

14 Mar 2024 1417

Primăria Constanța amenajează un nou parc în cartierul Compozitori, pe terenul fostului RAR

05 Mar 2024 746

De la glorie la decadență. Un fotoreportaj al Hotelului Palace din Constanța (FOTO+VIDEO)

20 Feb 2024 2054

Începe demolarea A fost desemnată firma care va realiza proiectarea parcului promis de administrația Chițac pe strada Eliberării din municipiul Constanța (DOCUMENTE)

16 Feb 2024 23672

Certificatul ,,RAR Auto Pass” urmează să fie emis de către Registrul Auto Român, începând cu 1 decembrie

13 Feb 2024 656

Istoria Dobrogei Dr. Horia Slobozeanu, proprietarul primului muzeu arheologic din țară

09 Feb 2024 6513

IPJ BacăuAcțiune a polițiștilor rutieri împreună cu R.A.R. Bacău

29 Nov 2023 600

RAR introduce sistemul de programări pentru redobândirea certificatului de înmatriculare

13 Nov 2023 819

Știri Constanța Acțiune a Poliției Constanța pentru verificarea stării tehnice a vehiculelor

11 Nov 2023 955

Atenție șoferi! În ce condiții trebuie folosite anvelopele de iarnă sau cele all season! Amenzile pot ajunge până la 2900 de lei

09 Nov 2023 703

Fenomen rar Aurora boreală vizibilă și din România

05 Nov 2023 2372