Arheologii sunt şocaţi Au dispărut moaştele celor mai vechi sfinţi din România, descoperiţi pe teritoriul Dobrogei

Moaştele celor mai vechi sfinţi din România, Epictet şi Astion, au fost expuse spre închinare în Săptămâna Patimilor, în biserica „Sfinţii Epictet şi Astion“ din orăşelul Avezzano. Localitatea populată de români este situată în centrul Italiei, la 103 kilometri de Roma, în regiunea Abruzzo, provincia L'Aquila. Odoarele fuseseră donate de Episcopia Tulcii lăcaşului de cult care poartă hramul martirilor. Numai că în Vinerea Mare, preotul Daniel Mititelu a observat lipsa moaştelor. Acestea fuseseră furate din cutiuţa preţioasă din argint, pusă în altă cutie mai mare din aur, la dispoziţia enoriaşilor. „Au profitat de aglomeraţie şi au plecat cu ele acasă“, a arătat preotul reporterilor de la Gazeta Românească din Italia. Furtul s-a petrecut vineri, în jurul orei 18.30, în timpul împărtăşaniei. „Credincioşii noştri erau obişnuiţi să le găsească la intrare, în partea stângă. Înainte de toate treceau prin acel loc, sărutau cutia şi apoi asistau la slujbă. La ieşire obiceiul se repeta“, a declarat părintele Daniel Mititelu de la Avezzano.
Carabinierii au început o anchetă pentru prinderea hoţului
Preoţii cred că moaştele au fost furate de cineva care a împins prea departe spiritul credinţei. Moaştele nu pot fi vândute, fără certificat de autenticitate. Unda de şoc de la Tulcea Rămăşiţele martirilor au fost descoperite de arheologi la 15 august 2001, în cripta de sub altarul basilicii episcopale a Halmyrisului, localitate antică situată între Murighiol şi Dunavăţ, în judeţul Tulcea. Părţi din moaştele sfinţilor Epictet şi Astion au fost donate de Episcopia Tulcii bisericii din Avezzano la 10 aprilie 2011, în Postul Mare al Paştilor. Preoţii din Tulcea sunt uimiţi de ceea ce s-a putut întâmpla în Italia. „Noi am făcut un gest foarte frumos pentru comunitatea de credincioşi din Italia, iar ceea ce s-a întâmplat la Avezzano este regretabil. Este o problemă internă a bisericii de acolo, noi nu avem ce să facem“, este consternat părintele Felix Nicolae Lucian de la Episcopia Tulcii. Cercetătorii sunt şocaţi. „Personal nu aş fi dat niciodată părţi din moaşte. Chiar dacă ar mai fi aduse înapoi, nu vom mai avea certitudinea că sunt moaştele găsite pe şantierul de la Murighiol“, spune dr. Florin Topoleanu, director al Institutului de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea, la momentul descoperirii din 2001. Şeful echipei de cercetare care a găsit moaştele, dr. Mihail Zahariade, director în cadrul Institutului Naţional Vasile Pârvan, este devastat. „Este cea mai proastă veste, nu se poate întâmpla aşa ceva! Eu chiar intenţionam să încep o nouă analiză antropologică. Este îngrozitor acest fapt atât pentru religie, cât şi pentru cercetarea arheologică“, spune dr. Zahariade. Patimile martirilor Creştinii Epictet şi Astion au venit din Imperiul Roman şi au pătimit în cetatea romano-bizantină Halmyris, în anul 290, situată între Dunavăţul şi Murighiolul din judeţul Tulcea. Epictet era învăţătorul cu puteri tămăduitoare, iar Astion îi era ucenic, fiind păgân până în momentul în care l-a întâlnit pe Epictet. Comandantul roman Latronianus i-a întemniţat şi pentru că au refuzat să se lepede de Dumnezeu, a poruncit să le fie smulsă carnea de pe corp cu gheare de fier, iar rănile să le fie frecate cu sare şi oţet. Creştinii au fost aruncaţi într-un cazan cu smoală clocotită, dar au rămas nevătămaţi în ciuda tuturor torturilor. O lună nu au primit hrană sau apă, dar tot nu şi-au renegat credinţa. La data de 8 iulie 290, Latronianus a poruncit să li se taie capul. Dr. Mihail Zahariade povesteşte că moaştele de la la Halmyris păstrau urmele de violenţă extremă la care martirii au fost supuşi: maxilarele erau distruse de tortură, iar oasele erau aproape zdrobite. „A fost acum 12 ani, dar ţin minte ca şi cum ar fi fost ieri: când am găsit în criptă moaştele celor doi, toată lumea s-a închinat. Nu sunt chiar un om religios, dar şi eu m-am închinat atunci. O dată în viaţă un arheolog are oportunitatea de a găsi aşa ceva!“
Drumul oaselor
Moaştele au fost duse în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, iar în iulie 2008, după ce Episcopia Tulcii s-a rupt de Arhiepiscopia Tomisului, au revenit în procesiune la Tulcea. La 8 iulie, când este serbat praznicul sfinţilor martiri, odoarele au fost aşezate în subsolul marii biserici care se află în construcţie, la mănăstirea Halmyris. Moaştele sunt „citite“ în permanenţă, astfel că niciodată nu sunt scăpate din vedere de slujitorii Bisericii.
sursa: adevarul.ro/locale/tulcea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Anghelache Tuzluc

09 May, 2013 19:54

Eroare fatala.Acestea se afla in pastrare,intr-un loc stabilit

Articole asemanatoare

Descoperiri arheologice importante la Hotelul Intim Constanța Urme de locuire din vechiul Tomis găsite sub clădirea din Peninsulă (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 4646

Scrisori din colecția Muzeului Național de Istorie a României. Corespondență către Ioan Andrieșescu

27 Feb 2024 617

”Descoperiri de mare valoare” pe șantierul unui drum expres din România. Precizările Primăriei localității

02 Nov 2023 812

Vasile Ivanof, decedat Magistrații au decis rejudecarea dosarului dintre Stone Construct SRL și CJ Constanța, vizând contractul de la Capidava. Ce sume se află la mijloc?

29 Sep 2023 993

Evenimente dedicate copilăriei și ludicului la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

16 Jun 2023 995

Zeci de oseminte a 80 de mărturisitori ai credinței, care au pierit în lagărul de la Periprava, au ajuns la Mănăstirea Dervent (FOTO)

11 May 2023 1629

Profesorul arheolog Mircea Babeș a murit

27 Apr 2023 1454

Petre Diaconu, unul dintre cei mai de seamă arheologi ai Dobrogei, trecea în neființă în urmă cu 16 ani

03 Apr 2023 1262

Dosar important privind viitorul arheologiei subacvatice, la Curtea de Apel Constanța

15 Feb 2023 1212

Ce spune Poliția despre descoperirea făcută de un bărbat în extravilanul localității constănțene Ciobănița

21 Jan 2023 1962

UPDATE Descoperire inedită făcută de un bărbat pe un câmp dintr-o localitate constănțeană (FOTO)

21 Jan 2023 2385

Ordin al Ministerului Culturii, contestat la Curtea de Apel Constanța. „Există cel puțin doi arheologi scafandri autorizați în România! S-a spus că nu există niciunul!“

14 Nov 2022 2128

Un tezaur dacic descoperit de poliţişti și arheologi, redat patrimoniului cultural naţional

22 Sep 2022 1261

Zilele Europene ale Arheologiei. Ce activități au fost pregătite

15 Jun 2022 1233

Editorial Să ne îndrăgostim și de arheologia Dobrogei!

14 Apr 2022 2697