Artiști consacrați au urcat pe scenă în memoria tinerilor care au pierit în Colectiv

Memoria celor care și-au pierdut viața în tragedia de la clubul Colectiv, în urmă cu un an, a rămas vie pentru sute de români de toate vârstele, aceștia fiind alături de consacrați artiști și mari trupe ale rockului românesc care au urcat pe scena Berăriei H, vineri seară, în debutul #3010 Festival, eveniment caritabil organizat de Asociația Colectiv GTG 3010, informează Agerpres.

Sub motto-ul "Heroes never die. Keep their spirits alive", evenimentul îi comemorează, timp de trei zile, pe cei 64 de tineri care au murit în incendiul din 30 octombrie 2015 și este dedicat, totodată, celor care s-au luptat timp de un an cu traume și cu răni grave. 

Piese de Nexus, Florin Chilian, Compact, Talisman, Costi Cămărașan Band, 7 Semne au fost cântate la unison de artiști și participanți. Un moment emoționant a fost oferit de trupa Compact, care și-a încheiat concertul cu melodia "In Memoriam", pe fundalul căreia chipurile celor dispăruți au fost afișate pe rând pe un ecran amplasat în fața scenei.

În cele trei zile de festival urcă pe scenă 20 de formații care au răspuns pozitiv apelului organizatorilor, cinci dintre acestea fiind direct afectate de incendiul din Colectiv, a precizat Cătălin Scânteie, supraviețuitor al tragediei și co-organizator.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Comuna Gârliciu construiește un centru de colectare în comună, cu peste 420.000 de euro (DOCUMENT)

04 Apr 2024 910

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 605

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 600

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 854

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 537

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 480

IPJ ClujEvaluarea activităților

01 Mar 2024 420

Este oficial! Club Sportiv Universitar Neptun Constanța, radiat!

25 Feb 2024 1101

Garda de Mediu Județul Constanța, pe locul al doilea pe țară în activitatea de mediu pentru 2023

17 Feb 2024 690

IPJ Sibiu Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu în anul 2023

16 Feb 2024 376

#ConstanțaEsteBine Valul 2 de energie – partea întâi – ziua 10 4 februarie 2024 Zi de duminică, cu prezență și conexiune interioară profundă

04 Feb 2024 699

Ciolacu Rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă și promovarea adevărului istoric

27 Jan 2024 669

Federația SANITAS din România a demarat procedurile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă

09 Jan 2024 730

Mesajul președintelui României cu prilejul Anului Nou „Finalul de an este și o bună ocazie pentru a privi spre viitor cu optimism și încredere“ (VIDEO)

31 Dec 2023 1053

Tradiții pentru ultima zi din an. Alimente specifice în noaptea de Revelion pentru a atrage norocul

31 Dec 2023 937