Sport

Astăzi a fost semnat contractul Mirel Rădoi, noul selecționer al echipei Naționale a României

Miercuri, 27 noiembrie 2019, Mirel Rădoi a semnat contractul de selecționer și a fost prezentat într-o conferință de presă găzduită de Casa Fotbalului.

Tehnicianul de 38 de ani a parafat un contract pe doi ani, urmând să stea pe banca echipei naționale cel puțin până la finalul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2022.

“Mandatul lui Mirel Rădoi este unul de construcție. El cunoaște cel mai bine jucătorii U21 care au ajuns la prima reprezntativă. El a creat la EURO U21 o echipă învingătoare, ceea ce ne dorim și acum. E antrenorul cel mai potrivit să integreze tinerii jucători participanți la Campionatul European de tineret. El a reușit să construiască o echipă, un grup unit ceea de dorim să se întâmple și acum!”, a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF.

“Mirel Rădoi reprezintă în acest moment semnalul entuziasmului. El a reanimat spiritul jucătorului român. Îi doresc multă baftă în acest drum!”, a declarat Mihai Stoichiță, director tehnic FRF.

“Să fii selecționer este cel mai înalt rang al antrenorului din România. Aprecierea FRF va trebui să o arătăm altfel, adică să câștigăm barajul pentru calificarea la EURO. Sunt mândru să mă aflu în postura asta și de acum încolo trebuie să ținem steagul României sus! Le mulțumesc jucătorilor de la U21 din cele două generații pentru că datorită lor am ajuns în această postură. În fotbal nimic nu e sigur, nu pot promite calificarea la EURO, dar pot promite că vom face totul să ajungem acolo, se va vedea asta în atitudinea noastră pe teren. Asta vă promit solemn!”, a spus Mirel Rădoi, noul selecționer al echipei naționale.

Sursă foto: FRF


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comitetul Executiv al FRF a aprobat numirea lui Mirel Rădoi în funcția de selecționer al echipei naționale

26 Nov 2019 650

Mirel Rădoi, propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecționer al primei reprezentative

25 Nov 2019 1451

„Câteodată, ca să câștigi, trebuie să și riști“ Cine crede Gică Hagi că va fi noul selecționar al Naționalei României, după Cosmin Contra

23 Nov 2019 1491

UPDATE Tricolorii mici joacă luni pentru calificarea în semifinalele Campionatului European. Hai, România! (galerie foto)

24 Jun 2019 1610

Ianis Hagi, declarații după victorie - „Gândul nostru a fost să câştigăm meciul; avem energie în continuare”

21 Jun 2019 1235

Naţionala de tineret a României susţine vineri meciul cu Anglia de la Campionatul European

21 Jun 2019 1323

Denis Drăguș, de la FC Viitorul, înlocuit de Ricardo Grigore în lotul României pentru Campionatul European

15 Jun 2019 1267

Mirel Rădoi a anunțat numele a 33 de candidați pentru Campionatul European de tineret. Șase jucători de la FC Viitorul pe listă

17 May 2019 795

Tragedie. Fratele unui cunoscut fotbalist și antrenor român s-a stins din viață

29 Mar 2019 1081

Caz șocant. Fratele unui cunoscut fotbalist și antrenor român, în stare gravă după ce s-ar fi aruncat de la etaj

11 Feb 2019 1306

Ianis Hagi și Boboc, de la FC Viitorul, titulari în ultima victorie Naționala de tineret a României, ca și calificată la Euro (galerie foto)

12 Oct 2018 1044

FC Viitorul are cinci jucători în lotul de tineret al României la meciurile decisive pentru calificarea la Euro 2019

04 Oct 2018 867

Gigi Becali, despre demisia lui Mirel Rădoi. Cine va pregăti echipa în continuare

30 Nov 2015 1317

Mirel Rădoi a demisionat de la Steaua

29 Nov 2015 1044

În această seară se va disputa derby-ul Ligii 1 Steaua - Astra

29 Nov 2015 1357