Astăzi este Ziua Vânătorilor de Munte. Ce mesaj a transmis cu această ocazie ministrul Apărării Naționale Mihai Fifor

Astăzi este Ziua Vânătorilor de Munte. Cu această ocazie ministrul Apărării Naționale Mihai Fifor a transmis un mesaj. 

”Prin Ordinul nr. 294, de la 3 noiembrie 1916, Marele Cartier General Român a decis transformarea şcolii Militare de Schiori din Bucureşti în „Corpul Vânătorilor de Munte”. Se consemna, astfel, actul de naștere al unei noi arme de elită a Armatei României, Vânătorii de Munte.

Împlinirea a 102 ani de la acest moment îmi oferă plăcuta ocazie de a transmite gândurile mele de respect şi apreciere tuturor celor care, de-a lungul timpului, şi-au îngemănat existenţa cu simbolurile „frunzelor de brad” și al „florii de colț”, purtate ca semn de armă pe epoleți.

Dramaticele lupte de la Muntele Cireşoaia, urmate de cele pentru Vârful Coşna - din toamna anului 1917 -, în care trupele de vânători de munte, aflate sub comanda  maiorului Virgil Bădulescu, au intrat decisiv la numai 20 de minute după ce sosiseră în zona acțiunilor de luptă, în urma unui marş forţat de 160 de km, fără oprire, au reprezentat botezul glorios al acestei arme, un botez stropit cu sânge, dar, totodată, un motiv de încredere şi dătător de speranţă în curajul oştirii române.

Paginile glorioase scrise pe fronturile aprig disputate ale Primului Război Mondial de vânătorii de munte au contribuit nu doar la crearea unei aure legendare a acestei specialități combatante, dar și la netezirea drumului către Marea Unire de la 1918, pe care o cinstim în acest an, la Centenar.

Actele de eroism au continuat de-a lungul timpului, de la cele două conflagraţii mondiale, până în zilele noastre, în misiuni executate pe teritoriul naţional şi în afara acestuia, în teatrele de operaţii, unde vânătorii de munte au servit, până la sacrificiul suprem, interesele României. Aducem un pios omagiu memoriei tuturor vânătorilor de munte căzuți la datorie în luptele purtate în campaniile Primului Război Mondial la Târgu Ocna, Cireșoaia, Vrânceanu și Oituz,  celor căzuți în cea de a doua conflagrație mondială, pe timpul căreia, în perioada 22 iunie 1941 - 12 mai 1945, vânătorii de munte au pierdut aproape 75.000 de oameni în Bucovina, Câmpia Ucrainei, Stepa Nogai, în Caucaz, Taman, Crimeea, în munţii Apuseni, Bukk, Matra, Javorina, Lucenec şi, mai recent, în teatrul de operaţii din Afganistan, unde maiorul post-mortem Iuliu-Vasile Unguraș și sublocotenenții post-mortem Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Dan Ciobotaru, Paul Caracudă, Dragoș Traian Alexandrescu, Claudiu Chira și Aurel Marcu și-au înscris pentru totdeauna numele în cartea de onoare a eroilor vânătorilor de munte” - este mesajul transmis de Mihai Fifor.


Acesta a adăugat că astăzi se cinstește curajul şi devotamentul tuturor  vânătorilor de munte, militari activi, în rezervă sau în retragere, dovedite în teatrele de operaţii din Irak, Balcanii de Vest şi din Afganistan, dar şi în celelalte misiuni îndeplinite în ţară şi din străinătate.

”Vânătorii de munte din generaţia de astăzi reprezintă un corp profesional pregătit la nivelul trupelor de elită, format din militari respectați și apreciați atât pentru valoarea individuală, cât și pentru coeziunea echipei.
Cu prilejul împlinirii a 102 ani de la înfiinţarea Trupelor de Vânători de Munte, vă felicit, bravi vânători de munte, şi vă doresc nenumărate succese în îndeplinirea misiunilor ce vă revin ca apărători ai valorilor strămoşeşti, bucurii şi numai împliniri alături de cei dragi” - a mai transmis ministrul Mihai Fifor. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Generalul Marin Dragnea, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, a trecut la cele veșnice

13 Feb 2020 2825

Mihai Fifor, fost ministru de Interne, şi Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, sunt chemaţi la DNA Timișoara

13 Dec 2019 1612

Ludovic Orban a decis Bogdan Despescu, fostul șef al Poliției Române, a fost numit secretar de stat

29 Nov 2019 3169

UPDATE. Demisii în cadrul CEx-ului PSD Radu Moldovan și Dragoș Benea au cerut ca întreaga conducere a partidului să demisioneze

26 Nov 2019 2286

A murit Bogdan Niculescu Duvăz. Fost deputat de Constanţa, Tulcea, şi Argeş. Cel mai mult a fost de Constanţa

17 Nov 2019 4801

Documentar ZIUA de Constanta Lista completă a prim-miniştrilor României de după Revoluţia din 1989 (galerie foto)

05 Nov 2019 5290

Viceprim-ministrul Mihai Fifor, întrevedere cu delegația Parlamentului Republicii Moldova

05 Oct 2019 1736

Viorica Dăncilă a convocat CEx al PSD, la Parlament

01 Oct 2019 1842

Felix Stroe - „În nucul care nu are nuci nu dai cu reteveiul!“ Ce le-au transmis liderii PSD seniorilor din partid (galerie foto)

02 Sep 2019 4245

Mamaia. Ce s-a discutat, la PSD, despre pensiile militare

01 Sep 2019 8205

Dăncilă huiduită din nou la Mamaia. Conducerea PSD faţă în faţă cu pensionarii din Constanţa (Galerie foto+Video)

01 Sep 2019 3518

LIVE TEXT Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, prezentă la Constanţa, la Şcoala de vară a femeilor (galerie foto + video)

30 Aug 2019 5191

Programul complet al Şcolii de Vară a Femeilor Social-Democrate Mamaia. Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor şi-au anunţat prezenţa

29 Aug 2019 2041

Premierul Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de noi miniştri pentru Educaţie, Justiţie şi Interne

26 Aug 2019 1633

Mihai Fifor revoluţionează MAI. Se va regândi managementul fiecărui post de conducere. Ce spune despre şefia inspectoratelor de poliţie

24 Aug 2019 2035