Stiri calde

Astăzi, în unele zone din România, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă în anumite intervale de timp

CFR Infrastructură a transmis că, în cursul zilei de astăzi, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă în anumite intervale de timp cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, pe secțiile de circulație din Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi de 37 de grade, conform informărilor transmise de ANM.

Măsura este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată deoarece, în astfel de perioade, temperatura înregistrată la nivelul șinei poate depăşi 50 de grade Celsius.

Astfel, în cursul acestei zilei personalul de întreţinere va efectua revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc., iar în anumite intervalele orare viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă se va reduce cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Publicului călător îi este recomandat ca, în perioada de valabilitate a avertizării meteo pentru temperaturi ridicate, înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre graficul de circulaţie la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, sau la numărul de telefon 021/9521.
Informaţii în timp real despre localizarea exactă a unui tren aflat în circulaţie se pot obține și de pe site-ul www.cfr.ro - domeniul Trenul meu (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren).

Se va introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată, se va da click pe Informații tren, iar programul va afișa informații despre ce staţie urmează, dacă trenul are sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire la destinaţie.
 
Sursa foto: Facebook (CFR Infrastructură)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vicepremierul Viorel Ștefan a prezentat ”Proiectele de investiții strategice realizate în parteneriat public-privat” (document)

22 May 2018 202

CFR Infrastructură. Toate secţiile de cale ferată, deschise. Angajaţii acţionează pentru deszăpezire peroanelor şi a macazurilor

23 Mar 2018 362

Mai multe trenuri care fac legătura cu Constanța, în continuare anulate din cauza vremii. Lista trenurilor anulate

20 Mar 2018 712

CFR. Situaţia traficului feroviar. Se circulă în condiţii de iarnă

20 Mar 2018 376

Mai multe trenuri care fac legătura cu Constanța anulate din cauza condițiilor meteo. Lista curselor anulate pentru data de 20 martie 2018

19 Mar 2018 714

Anunţ important de la CFR Călători! Trenuri anulate pe ruta Constanţa-Bucureşti. Lista completă

19 Mar 2018 702

Ce spune CFR SA despre trenul răsturnat!

18 Mar 2018 1004

CFR SA are un nou director interimar

10 Feb 2018 459

Circulația pe calea ferată se desfășoară în condiții de iarnă. În ce zone au fost probleme în cursul nopții

18 Jan 2018 571

CFR SA are un nou director general interimar. Ce obiective şi-a fixat acesta

10 Nov 2017 796

Cristi Ungurean a fost numit director general interimar al CFR SA

08 Nov 2017 683

Celulă de criză la Ministerul Transporturilor în cazul incidentului de la Breaza unde un vagon cu azotat de amoniu a fost cuprins de flăcări

31 Oct 2017 561

O firmă din Iași va urmări reabilitarea podului km 4+327, linia 800 București Nord - Constanța (document)

28 Oct 2017 672

Porturile Mangalia și Midia sunt închise. Pe relația Medgidia-Tulcea, în loc de trenuri, CFR pune la dispoziție autobuze

26 Oct 2017 1032

Incident pe calea ferată, în județul Cluj. Un tren de călători a deraiat la ieșire din stația Dej

25 Sep 2017 723

Plănuiți să călătoriți în Ungaria cu trenul? trenurile internaționale Harghita 366 și 367 circulă pe rută deviată

24 Aug 2017 699

Limitări de viteză în circulația trenurilor pe 37 de secții feroviare din cauza codurilor roșu și portocaliu de caniculă

05 Aug 2017 1755

UPDATE. Trafic feroviar întrerupt în judeţul Vâlcea după ce un tir s-a răsturnat pe calea ferată (galerie foto)

23 Jun 2017 2285

Modificări în circulaţia trenurilor din cauza unor lucrări. Sunt afectate şi trenuri către litoral

13 Jun 2017 1112

Număr uriaş de sancţiuni aplicate de poliţişti, după controalele din trenuri

05 Aug 2016 720

Mai bine de 100 de persoane au rămas blocate în Gara Şuncuiuş

03 Apr 2016 1360

Marius Chiper, noul director general al CFR SA

08 Dec 2015 772

Ce bani „trimite“ Ministerul Transporturilor în Constanţa

07 Dec 2015 1484

Hoţii de fier atacă infrastuctura feroviară la Constanţa şi în ţară

12 Jun 2015 1025

Suspecţi prinşi cu focuri de armă Trei persoane depistate în flagrant de poliţiştii de la Transporturi Constanţa

28 Mar 2015 955

Flagrant lângă linia de cale ferată Poliţiştii de la Transporturi au folosit arma din dotare

27 Mar 2015 757

Modificări temporare în circulaţia unor trenuri. Vizat şi trenul IR 1821/-2 Constanţa - Aradu Nou

27 Feb 2015 1062

CFR Călători Modificări temporare în circulaţia unor trenuri

31 Jan 2015 832

Hoţii de componente feroviare, luaţi în vizor de poliţiştii din întreaga ţară

01 Dec 2014 745

Se caută chiriaşi pentru mai mulţi kilometri de cale ferată, aferenţi sucursalei Constanţa

23 Oct 2014 1113

CFR organizează licitaţie pentru servicii de infrastructură în gări din Constanţa (document)

01 Oct 2014 1260

Noul director interimar al CFR SA este Macarie Alexandru Moldovan

01 Apr 2014 1750

CFR Călători Modificări temporare în circulația unor trenuri. Sunt vizați constănțenii

25 Nov 2013 1359

Prins în flagrant

19 Oct 2013 543

Linia de mare viteză Budapesta-Bucureşti-Constanţa, printre priorităţile CFR SA

19 Mar 2013 868

Poliţiştii de la Transporturi, în percheziţii la Constanţa (video)

31 Jan 2013 1182

Percheziţii în Constanţa (video)

31 Jan 2013 1509

Percheziţii domiciliare în mai multe localităţi din judeţ. Iată ce se căuta (video)

22 Jan 2013 1479

Grevă spontană la CFR. Trenuri din mai multe regionale nu circulă

16 Jan 2013 1127

CFR aminteşte Până pe 30 octombrie, trenurile pe secţia Medgidia -Tulcea Oraş nu vor circula

15 Oct 2012 814

Circulaţia trenurilor pe secţia Medgidia -Tulcea Oraş va fi închisă. Află de ce

09 Oct 2012 861

Telegraf Siguranţa căii ferate, pe banii ceferiştilor

12 Jan 2012 586

Observator de Constanţa Noi concedieri la CFR

30 Aug 2011 570

Pericol la trecerea peste Dunăre şi braţul Borcea 311 fisuri în podurile spre litoral

11 Aug 2011 774

Observator de Constanţa Ceferistii, pe picior de greva

23 Feb 2011 763

Începe modernizarea coridorului transeuropean IV Constanţa – Curtici

19 Feb 2011 1054

Liderul de opinie CFR mătrăşeşte 1.900 de ceferişti constănţeni

19 Jan 2011 577

Liderul de opinie Hoţia şi indolenţa dezintegrează infrastructura - Cartierul Abator riscă surparea!

22 Sep 2010 593

Observator de Constanta Noi disponibilizari, la CFR

12 Aug 2010 1233

Modificari in circulatia unor trenuri pe sectia Satu Mare - Baia Mare

30 Jul 2010 1388