Astăzi plenul Camerei Deputaţilor votează cererile DNA pentru arestarea Elenei Udrea

 
Elena Udrea află astăzi dacă poate fi arestată preventiv pentru a treia oară.
 
Plenul Camerei Deputaților va dezbate şi va votează cererea procurorilor DNA privind începerea urmăririi penale pe numele fostului ministru, dar şi cele de reținere și arestare preventivă, în noul dosar. Săptămâna trecută, deputații juriști au dat aviz pozitiv doar solicitării DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a Elenei Udrea, potrivit româniatv.net.
 
Astfel, deputaţii vor vota cele trei noi cereri formulate pe numele Elenei Udrea: de urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă.
 
Votul asupra rapoartelor Comisiei juridice în acest caz va fi secret cu bile.
 
Elena Udrea a declarant că va spune adevărul despre ce se întâmplă în present în România.
 
„Voi spune de la tribuna Parlamentului adevărul despre ce se întâmplă azi în România. Nu le-am cerut niciodată să voteze într-un fel sau altul. O să le spun lucrurile care țin de evidența unui abuz. Nu se poate să ceri de trei ori arestarea preventivă. Eu sunt sub control judiciar, sunt sub o măsură preventivă. Care este nevoia de a fi arestată din nou preventiv? Și o să le spun lucruri care țin de contextul în care se află România astăzi. În rest nu o să le solicit nimic”, a spus Elena Udrea, potrivit aceleiași surse.
 
 
Fostul ministru este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit suma de 520.000 de lei, reprezentând valoarea unor lucrări de renovare a unei vile din Eforie Sud, care a fost trecută în patrimoniul privat şi scoasă la vânzare la un preţ subevaluat. De asemenea mai  este suspectată că, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi SC Hidroelectrica SA, a cerut unui om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane de dolari pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA. Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a primit de la acest om de afaceri suma de 3,8 milioane de dolari, conform romaniatv.net.
 
 


Sursa foto: b365.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Udrea cere revizuirea Dosarului Gala Bute! Totul s-ar putea decide azi

12 Dec 2023 1140

Decizie definitivă pentru Elena Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale

23 Nov 2023 4995

Printre inculpați Elena Udrea și Ioana Băsescu Totul s-ar putea decide mâine! Procurorii DNA cer rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009

21 Nov 2023 948

DNA cere rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009. Iată când se va pronunța Înalta Curte

26 Oct 2023 978

DNA, acțiune extraordinară pentru rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009

25 Oct 2023 1023

Elena Udrea, nemulțumită că nu a primit permisie pentru a ajunge la ziua fetiței care împlinește 5 ani

03 Sep 2023 1569

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2055

Știri justiție DNA va contesta soluția definitivă în dosarul Elenei Udrea! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 1164

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2637

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1304

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2828

Elena Udrea, amânare la Curtea Supremă, în dosarul Hidroelectrica

07 Jun 2023 1379

Curtea Supremă, amânare de pronunțare într-un dosar al Elenei Udrea

11 May 2023 1612

Judecătorii mai au nevoie de timp! Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009!

13 Apr 2023 1022

Decizie a Curții de Apel București în cazul Elenei Udrea. Are legătură cu o presupusă mită de 5 milioane de dolari

11 Apr 2023 2332