Asul comediei a părăsit definitiv scena. Remember Dem Rădulescu (video)

14 ani au trecut de când marele actor al scenei comediei românești, Dem Rădulescu, a părăsit definitiv scena. Inima asului comediei a încetat să mai bată cu două săptămâni înainte de a împlini 69 de ani.

 Dem Rădulescu s-a născut pe 30 septembrie 1931, la Râmnicu-Vâlcea, într-o familie de negustori.  Adebutat ca amator la vârsta de doar 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării. După absolvirea liceului, "Bibanu", așa cum fusese poreclit, a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică pe care l-a absolvit în 1954. Doi ani mai târziu, a fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu în rolul banditului Rijikov, din piesa "Steaguri pe turnuri", pentru care e răsplătit şi cu un premiu de interpretare.

Regizorul Liviu Ciulei l-a numit pe Dem Rădulescu "un actor de geniu". a jucat în peste 50 de filme, zeci de piese de teatru şi producţii de televiziune.

Dem Rădulescu a fost nu doar unul dintre marii actori de comedie ci şi un profesor exigent, dar şi foarte iubit al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale" din Bucureşti. A format zeci de generaţii de noi actori.




Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că... la data de 21 septembrie 1931 s-a născut actorul Dem Rădulescu?

21 Sep 2021 719

Știați că….? Actorul Dem Rădulescu ne-a părăsit la această dată. În ce an a debutat ca amator

17 Sep 2021 417

Sărbătoare în familie, la Castelul Săvârșin Alteța Sa Regală Principele Consort Radu al României, la ceas aniversar

07 Jun 2021 829

Știați că Astăzi se împlinesc 20 de ani de la moartea marelui Dem Rădulescu

17 Sep 2020 749

17 septembrie 2000 – Actorul Dem Rădulescu încetează din viață

17 Sep 2020 1233

#citeşteDobrogea Dem Rădulescu a fost un actor de comedie fenomen. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

22 Jan 2019 1458

Au trecut 18 ani de la dispariția unui mare actor român de comedie

17 Sep 2018 1300

Un mare actor român ar fi împlinit 86 de ani

20 Sep 2017 1323

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XXXVl) (galerie foto)

23 Mar 2017 5602

16 ani de la moartea lui Dem Rădulescu (video)

17 Sep 2016 3255

Patru nume importante ale teatrului românesc, omagiate postum, pe Aleea Celebrităților

27 Mar 2016 1461

Ştiaţi că...? Dem Rădulescu, actorul care a smuls milioane de râsete şi aplauze de-a lungul carierei...

17 Sep 2015 2239

Ştiaţi că...? Dem Rădulescu, o legendă a teatrului românesc...

30 Sep 2014 2022

Lică Gherghilescu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Teatrul adevărat înseamnă pasiune, dăruire şi sacrificiu“

23 Aug 2014 6190

V-o amintiţi pe Veronica? Iată cum arată acum actriţa Lulu Mihăescu

03 Aug 2014 8588