Atenţie! Colegiul Medicilor din România - Vaccinurile POT cauza autism?! (galerie foto)

Subiectul potrivit căruia vaccinurile provoacă numeroase probleme de sănătate a iscat, de-a lungul timpului, numeroase discuţii în contradictoriu. Unul dintre cele mai discutate aspecte se referă la legătura dintre vaccinuri și autism.
 
În acest context, vă arătăm ce s-a scris în „Dicționarul Medical Ilustrat de la A la Z”, ediția 2, editura Litera, la pagina 7, unde este explicat autismul: „Este posibil ca autismul să apară ca urmare a expunerii la o sare de mercur, thimerosal, conținută în vaccinuri, mai ales în urma efectuării unor vaccinări multiple. (...) Astăzi nou-născuții și copiii sunt încă expuși la doze reduse de mercur atât prin dietă, cât și prin alte forme de poluare a mediului sau prin vaccinuri, în care thimerosalul este utilizat drept conservant și injectat în mai multe reprize direct în sânge”, conform sursei citate.
 
După cum se poate vedea şi în imaginea de mai sus, coperta conţine următorul mesaj: „Proiect apreciat de Colegiul Medicilor din România”.
 
În 2008, Curtea Federală SUA a recunoscut că vaccinurile, și în special cele care conțin conservantul pe bază de mercur Thimerosal, pot determina dezvoltarea autismului, notează activenews.ro.
 
De asemenea, în anul 2013, Huffington Post a prezentat cazurile a doi copiii care au dezvoltat autism, în urma unor vaccinări de rutină. În primul caz a fost vorba despre un băiat de zece ani, pe nume Ryan, din California, care a înregistrat un regres rapid într-o tulburare din spectrul autismului (ASD), în urma unor vaccinări de rutină pe care le-a făcut între 2003 şi 2005, mai exact în urma combinaţiei dintre vaccinul rujeolic, rubeolic (MMR) şi cel pentru oreion.
 
Familia lui Ryan a primit, în cele din urmă, despăgubiri financiare pentru „prejudiciile create de vaccin”, dar detaliile privind acest caz au fost ţinute departe de opinia publică.
 
Foto: rapcea.ro   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 641

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 531

MApN prin UM 02464 București achiziționează vaccin împotriva febrei galbene. Doze vor ajunge și la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța (DOCUMENT)

25 Feb 2024 765

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a cumpărat servicii de ecarisaj

13 Feb 2024 853

Compania Pfizer - BioNTech a acționat România în judecată pentru plata tuturor vaccinurilor anti-Covid. Ce a decis Guvernul României

01 Feb 2024 879

Riscul de tulburări menstruale este „uşor crescut" în cele trei luni de la administrarea unui vaccin anticovid

24 Jan 2024 706

OMS În Europa, numărul cazurilor de rujeolă crește alarmant

23 Jan 2024 713

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, despre dosarul vaccinurilor anti-covid 19 - „Din câte ştiu eu, nu există niciun progres în dosar“

21 Jan 2024 767

Constanța, în topul județelor unde au fost raportate mai multe cazuri de gripă. Un nou deces, la nivel național

04 Jan 2024 1089

Dosarul vaccinărilor presupus false de la Mangalia. Fiul primarului din 23 August a contestat controlul judiciar. Răspunsul instanței (MINUTA)

18 Dec 2023 1206

Ioana Mihăilă, urmărită penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19. Oficial de la DNA despre acuzațiile aduse fostului ministru

08 Dec 2023 763

Fostul ministru, Ioana Mihăilă la DNA „Mi s-a comunicat calitatea de suspect pentru contractul de vaccinuri Pfizer semnat în mai 2021“

08 Dec 2023 684

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă, la DNA în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 750

Oficial de la DNA Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 662

Oficial de la DNA Fostul premier, Florin Cîțu, urmărit penal în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid 19

06 Dec 2023 719