Atenţie constănţeni! Astăzi vor suna alarmele. Semnificaţia semnalelor acustice

Atât în judeţul Constanţa cât şi în restul județelor țării au loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
 
Începând cu luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 - 11.00, sunt acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național.
 
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
 
SEMNIFICAȚIA SEMNALELOR DE ALARMARE ACUSTICE A POPULAȚIEI
 
Semnalele de alarmare acustice a populației, instituțiilor publice si operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană si încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.

a) Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele.

b) Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele.

c) Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele.

d) Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 1 minut.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție, constănțeni! În perioada următoare se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

19 Apr 2024 568

Primăria Constanța, apel către constănțeni- „Cetățenii sunt rugați să nu intre în panică“

24 Feb 2023 3530

Recidivist prins cu ajutorul agenților Zip Escort

09 Sep 2022 1810

Multe alarme cu bombă, anunțate de copii la 112. Foloseau cartelele SIM pentru susţinerea cursurilor online

11 Feb 2022 1418

Autorii celor două amenințări cu bombă de la Timișoara, identificați și sancționați

12 Jan 2022 1742

Alertă în zona Pieței Tomis 3 din Constanța. Agenții de intervenție ZIP Escort au intervenit la un magazin alimentar (GALERIE FOTO)

04 Jan 2022 10254

Cine se ocupă de alarmele din Portul Constanța. Contract de peste 11.000 de euro

01 Feb 2021 3969

Atenție, constănțeni! Se verifică sistemele de alarmare publică din municipiu

03 Jul 2020 1687

Primăria Constanța anunţă testarea alarmelor electrice pentru situaţiile de urgenţă

10 Mar 2020 1706

Alertă cu bombă la o rafinărie de lângă Ploiești

14 Jan 2020 1899

UPDATE A fost noapte albă, la pompieri, în această noapte. Trei incendii, în judeţul Constanţa, în mai puţin de o oră

10 Jan 2020 10016

ISU Constanţa Atenţie! Utilizarea sirenelor în această perioadă se va realiza doar în situații reale

04 Jun 2019 1758

Nu vă panicați Azi sună alarmele în municipiul Constanța. Exercițiu de verificare a sistemului de avertizare publică

03 Apr 2019 2692

Constănţeni, nu intraţi în panică! Astăzi vor suna sirenele de alarmare. Semnificaţia semnalelor acustice (video)

06 Jun 2018 3078

Miercuri, exercițiu de alarmare a populației în Constanţa. Ce semnificaţie au semnalele acustice

05 Jun 2018 2130