Atenție șoferi dacă porniți la drum. Sunt restricții de circulație pe mai multe drumuri din țară

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună oprirea circulaţiei pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi şi nici probleme de fluenţă a traficului pe aceste artere principale.

Din cauza căderilor de zăpadă, circulația rutieră pe DN67C (Transalpina) este închisă până la data de 31.05.2019, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34+800 de metri şi 59+800 de metri, între localităţile Rânca (Gorj) şi Obârşia Lotrului (Vâlcea).

Pe Autostrada A1, circulaţia rutieră este închisă pe sectorul  Șoimuș – Simeria, între kilometrii 354 şi 369, pentru efectuarea lucrărilor de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva.

Traficul se desfăşoară deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva, până la data de 15 noiembrie 2018, când se estimează finalizarea lucrărilor.

Pe Autostrada A2, pe sensul Bucureşti – Constanţa, au loc lucrări de reparaţii la sistemul rutier între kilometrii 68+700 metri şi 75+900 metri, circulaţia fiind restricţionată pe sensul către litoral, între localităţile Lehliu-Gară şi Drajna, judeţul Călăraşi.

Traficul se desfăşoară doar pe calea 2 (Constanţa – Bucureşti), în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulaţie, până la data de 04 noiembrie 2018.

Traficul rutier este îngreunat pe DN 1, în judeţul Braşov, la kilometrul 220, unde se execută lucrări la podul de la ieşirea din Şercaia spre Făgăraş, până la începutul lunii noiembrie 2018. Zona este semnalizată cu semafoare.

Pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, au loc lucrări de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie ale podurilor, de la kilometrii 157+016 metri şi 157+762 metri, pe raza localităţii Milcoiu, şi la kilometrii 165+767 metri şi 169+760 metri, pe raza localităţii Aldeşti, judeţul Vâlcea.

Până pe 14 noiembrie 2018, circulaţia va fi restricţionată pe câte un fir, desfăşurându-se alternativ, prin dirijare, cu ajutorul piloţilor de trafic, respectiv a semafoarelor electrice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restricții de circulație la Sala Sporturilor din Constanța în urma meciului Main Round EHF European League​

12 Feb 2024 697

Centrul Infotrafic Circulație restricționată, pe drumurile naționale, din cauza condițiile meteo severe

08 Jan 2024 770

INFOTRAFIC Restricții de circulație pe mai multe drumuri din țară din cauza ninsorii

08 Jan 2024 1307

Atenție șoferi! Sunt restricții de circulatie pe Autostrada A2 București – Constanța

18 Dec 2023 772

În atenția șoferilor! Restricții de circulație pe strada București, în municipiul Constanța

13 Dec 2023 816

Știri Constanța Anunț important de la CT BUS. Vizat programul de weekend

29 Nov 2023 821

CFR Restricții temporare ale circulației trenurilor, cauzate de avertizările meteo

25 Nov 2023 849

Primăria Constanța Se lucrează pentru a aduce la cotă gurile de canalizare. Restricții de circulație în oraș

21 Nov 2023 706

Atenționare de călătorie pentru Grecia din cauza unor restricții de circulație. Ce spune MAE

16 Nov 2023 794

Lucrări de reabilitare a Podului peste brațul Borcea De luni, se închide circulația pe Autostrada A2, sensul București-Constanța!

03 Nov 2023 1007

Știri Constanța Atenție, șoferi! Lucrările de asfaltare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu continuă. Ce restricții de circulație se impun (FOTO)

16 Oct 2023 1015

Primăria Constanța Încep lucrările de asfaltare la Casa de Cultură. Iată ce restricții de circulație (FOTO)

13 Oct 2023 1016

Atenție șoferi! Sunt restricții de circulatie pe drumul național DN 3!

12 Oct 2023 919

MAE Atenționare de călătorie pentru Bulgaria - restricții de circulație

29 Sep 2023 1020

Primăria Constanța Atenție, șoferi! Restricții de trafic în stațiunea Mamaia

20 Sep 2023 913