Atenţie şoferi. Poliţia Locală Constanţa sancţionează conducătorii auto care opresc în loc nepermis (galerie foto)

În perioada 02.04.2019- 04.04.2019, poliţiştii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au executat acţiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zonele în care este interzisă oprirea/staționarea voluntară, punându-se accent în perimetrul unităților de învățământ, al instituțiilor publice, al stațiilor destinate transportului public de persoane, intersecții, centre comerciale, supermarketuri și în alte zone de interes public.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale Constanţa, astfel, în ziua de 02.04.2019, respectiv 04.04.2019, în intervalul orar 06.00-22.00, au fost depistate o serie de nereguli rutiere pe drumurile publice din tronsonul cuprins între B.dul Tomis, Str.Mircea cel Bătrân, Str.Traian Str.Dezrobiri, Str.Soveja, B.dul Alexandru Lăpușneanu, B.dul Mamaia, Str.Ion Rațiu str.Cumpenei, B.dul Aurel Vlaicu, Șos Mangaliei, B.dul 1 Decembrie 1918, B.dul Ferdinand, Str. I.G Duca, etc.

Lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei municipiului Constanța au constatat, în limita competențelor conferite de lege un număr de 194 de încălcări ale normelor rutiere, din care:
- 174 opririri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002  (R) 
- 20 staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002 (R).
Cuantumul total al amenzilor aplicate a fost de 31.030 lei.

De asemenea, au fost ridicate de pe domeniul public al municipiului Constanța un număr de 10 autovehicule parcate neregulamentar.

"Activități similare se vor derula în mod sistematic, iar ca măsură preventivă recomandăm participanților la traficul rutier să respecte normele privind circulația pe drumurile publice, să reducă viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni, să nu oprească /staționeze neregulamentar pe acestea și să acorde o atenție sporită atunci când sunt la volan.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat și în siguranță în municipiul Constanța!" - au mai transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Constanţa. 

Sursa foto: Poliţia Locală Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 373

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 773

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 441

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 396

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 539

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 487

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 624

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 682

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 612

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 707

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 450

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 568

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 877

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1095

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 810