19 Apr, 2019 11:25
1385
Amenda contravențională în acest caz este cuprinsă între 1.000-2.000 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în 15 zile.Totodată, oamenii legii pot dispune măsura de ridicare a mijocului de transport de pe locul de parcare respectiv, iar autoturismul va fi depozitat într-un loc special amenajat de către administratorul drumului până cand va fi restituit deținătorului legal după achitarea tarifelor de ridicare, transport și depozitare prevăzute în H.C.L nr.399/2018- Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza municipiului Constanța.„Solicităm cetățenilor să sesizeze aspectele legate de blocarea/ocuparea fără drept a locului de parcare destinat persoanelor cu dizabilități la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate” - au transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
Sursa foto: Poliția Locală Constanța„În acest context recomandăm persoanelor să parcheze regulamentar, iar deținătorilor de carduri-legitimație pentru parcarea gratuită pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități să afișeze documentele la vedere astfel încât să poată fi observate cu ușurință de polițiștii locali” - au transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: