Aţi mânca o astfel de bucată de carne? Pentru unii, imaginea este şocantă!

 
O bucată de carne de porc a reuşit să îl facă pe posesorul ei să nu o mai mănânce. Omul a povestit, pe Facebook, că în momentul în care a desfăcut bucata de carne din pachet l-a şocat imaginea ce se contura pe ea. 

Nu ştim dacă este prelucrată fotografia, însă trebuie să recunoaşteţi că este destul de ciudată imaginea ce se profilează pe ea. Un utilizator al reţelei de socializare a încercat să facă haz de necaz şi a spus că "este lucrătura veganilor, ca să nu mai mâncăm carne!".
 
Reputatul preot Arsenie Boca spunea: „Nu e de ajuns să nu mănânci carne. Iată ce ne învaţă Iisus: mai întâi Însuşi a postit. Nu i-a trebuit, dar va zice cândva: „Pildă de viaţă v-am dat vouă!”. Deci nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru subţierea minţii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viaţa aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne desprindem de aici. Dar să nu ţinem postul într-un înţeles îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, şi cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi ucigând cu gândul.”

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Ce firmă va livra carne la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

28 Mar 2024 316

Asociatia Suflete Deschise, din Constanța, în sprijinul aproapelui Ajutoare pentru familiile care locuiau în ferma care a ars în Murfatlar

23 Feb 2024 867

Ești în luptă cu kilogramele? Nutriționistul detaliază o strategie de slăbire

28 Jan 2024 903

Control la Târgul organizat în exteriorul Pavilionului expozițional Constanța. Ce nereguli au constatat comisarii OPC (GALERIE FOTO)

18 Dec 2023 1159

Afumarea produselor specifice Crăciunului. Reguli de avut în vedere

15 Dec 2023 776

ISU GiurgiuAtenție la folosirea afumătorilor

15 Dec 2023 385

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță pentru prevenirea incidentelor în perioada Ignatului

14 Dec 2023 358

Este oficial! Ce se întâmplă cu prețul mai multor alimente, printre care carne tocată, usturoi, orez, bulion de roșii și cozonac

27 Oct 2023 708

Senat Legea cărnii şi a produselor din carne, adoptată. Iată ce va fi interzis spre comercializare

23 Oct 2023 1174

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1341

Ifantis România SA și-a închis punctul de lucru de pe bulevardul Mamaia din Constanța

10 Aug 2023 768

Memoria gustului de vară cu chef Alex Petricean - Pe urmele focului

28 Jul 2023 1673

Calendar ortodox 20 iulie 2023. Sărbătoare cu cruce roşie de Sfântul Ilie

20 Jul 2023 949

Sute de contracte publice Geocor Trade Imp-Exp SRL, din Constanța, a intrat în insolvență!

12 Jul 2023 1536

Control OPC la vila din Costinești de unde mai mulți turiști au ajuns la spital cu probleme digestive. Ce nereguli au fost constatate (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Jul 2023 1241