UPDATE - Au furat din Baza Militară S.U.A. Mihail Kogălniceanu

Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Gusă Mihai Lucian cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată şi Raicovici Alexandru cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din probele administrate până în acest moment în cauză, în sarcina inculpatului Gusă Mihai Lucian s-a reţinut că în data de 08.12.2014, în calitate de angajat al unei firme prestatoare de servicii, în timp ce îşi desfăşura activitatea într-un dormitor aflat în incinta Bazei Militare S.U.A. Mihail Kogălniceanu, prin spargerea unui lacăt de la un dulap, a sustras două laptop-uri măricle „Dell” şi „Apple” şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpatul Raicovici Alexandru, în calitate de angajaţi ai unei firme prestatoare de servicii, în timp ce îşi desfăşurau activitatea într-un alt dormitor aflat în incinta bazei militare menţionate, prin spargerea unui lacăt de la un dulap, au sustras două laptopuri mărcile „Dell” şi „HP”. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

UPDATE

Judecătoria Constanța a dispus arestarea preventivă a celor doi.


Iată decizia magistraților: „Solutia pe scurt: În baza art. 226 C.p.p. admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. În baza art. 223 alin. 2 C.p.p. dispune arestarea preventivă inculpaţilor G. M. I. şi R. A. pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 13.12.2014 până la data de 11.01.2015 inclusiv. Respinge cererile formulate de avocaţii inculpaţilor de luare faţă de aceştia a măsurii arestului la domiciliu/controlului judiciar. Dispune emiterea de urgenta a mandatului de arestare preventiva pe numele inculpaţilor. Masurile dispuse se comunica administratiei locului de detinere. În baza art. 272 C.p.p. acordă onorariul avocatului din oficiu Fâcă Denisa, din fondurile Ministerului Justiţiei către baroul Constanţa. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu“. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Jhon

15 Dec, 2014 12:45

Bine ca-i pune in arest la domiciliu pe toti violatorii si evazionistii...

vasy

15 Dec, 2014 10:41

Si Paraschiv, l-au prins cum fura motorina de la americani!!!!

Articole asemanatoare

Ministrul Apărării Naționale, întrevedere cu un fost secretar de stat SUA „Proiectul de modernizare a Bazei 57 „Mihail Kogălniceanu” vizează consolidarea infrastructurii aeriene“

16 Feb 2024 786

Un an de la moartea militarului american Nicholas D. Goshen, în baza NATO de la Kogălniceanu

06 Sep 2023 781

Militarul american decedat în baza NATO de la Kogălniceanu ar fi împlinit 41 de ani

27 Oct 2022 6634

Un nou transport de tehnică militară a ajuns la Baza Mihail Kogălniceanu din județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Jun 2022 1730

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a ajuns la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2022 1856

Șefii Statelor Majore a Apărării din SUA și România, întâlnire în Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO)

08 Mar 2022 1728

UPDATE. Județul Constanța Un nou transport de tehnică militară a SUA a ajuns în Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu (VIDEO)

24 Feb 2022 2394

Două aeronave militare americane au aterizat pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Feb 2022 4186

Convoiul militar cu tehnică militară SUA a ajuns la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2022 2859

Convoiul cu tehnică militară SUA a trecut de București. Se îndreaptă spre Mihail Kogălniceanu, județul Constanța (VIDEO)

11 Feb 2022 1579

După furtul laptopurilor dintr-un dormitor Motorină de două milioane de dolari sustrasă din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu

25 Nov 2021 4365

Începe construcţia oraşului militar de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa

17 Mar 2021 6585

Ministrul Apărării Naționale O nouă bază aeriană va fi construită la Mihail Kogălniceanu, în județul Constanța

16 Feb 2018 2701

Prefectul Ioan Albu a participat la Ziua Distinşilor Vizitatori, la baza militară de la Mihail Kogălniceanu

24 Jul 2017 2136

Pregătirile militarilor americani care au venit la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” (galerie foto)

08 Feb 2017 2616