Australia își schimbă din nou coordonatele, ca să țină pasul cu mișcarea plăcilor tectonice

Hărțile pe care se află Australia sunt greșite și trebuie modificate pentru a corecta eroarea. Problema este cauzată de faptul că acest continent se află pe cea mai rapidă dintre plăcile tectonice și, după standardele geologice, ''zboară'' cu circa 6,85 centimetri pe an către nord, informează New York Times.
 
Oamenii de pe suprafața Australiei nu observă acest lucru, însă Sistemul de Poziționare Globală (GPS), da. Prin urmare, această țară trebuie să-și ajusteze longitudinea și latitudinea astfel încât acestea să fie aliniate cu coordonatele GPS.
 
În ultimii 50 de ani, Australia a resetat de patru ori toate coordonatele din țară pentru a le face mai precise. Ultima oară, în 1994, modificarea a fost una însemnată: circa 200 de metri, suficient pentru a-l face pe curier să livreze o comandă, din greșeală, la casa vecină. ''Te-ai putea întreba: unde mi-e pizza?'', a declarat Dan Jaksa de la Geoscience Australia, agenția guvernamentală care își face griji cu privire la coordonate. Însă, la mijloc e mai mult decât livrarea greșită a comenzii de pizza: sistemele inteligente de transport care se bazează pe acuratețea următoarei generații de tehnologie GPS, a explicat specialistul. Printre acestea se numără și mașinile fără șofer. ''Dacă greșești cu 1,5 metri, te poți trezi pe cealaltă parte a drumului'', a atras atenția Jaksa.

Următoarea ajustare, programată la sfârșitul acestui an, va fi de aproximativ 1,5 metri.

sursa foto: mapsofworld.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 409

DGAArad-Un bărbat care a pretins că poate obține pașapoarte cu vize de Canada și Australia a fost prins în flagrant

12 Apr 2024 256

O descoperire importantă cu impact în tratarea cancerului de sân

07 Apr 2024 543

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 749

Regatul Unit, Italia şi Finlanda suspendă finanţarea agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni

27 Jan 2024 920

Sorana Cîrstea părăsește turneul de la Brisbane. Românca a fost învinsă cu 2-1 de Linda Noskova

03 Jan 2024 631

Japonia a numit un nou ambasador în România! Iată despre cine este vorba

19 Dec 2023 860

Israelul a ridicat nivelul de alertă de călătorie! Statele vizate

04 Dec 2023 847

Cupa Mondială de fotbal feminin va reveni în 2027

05 Nov 2023 801

Tribunal din Washington Arta creată de inteligența artificială nu beneficiază de drepturi de autor

22 Aug 2023 744

​Un cetățean din Australia și-a deschis firmă la Constanța

16 Aug 2023 952

Campionatul Mondial Fukuoka 2023 David Popovici, pe locul 6 în finala probei de 100 m liber

27 Jul 2023 1312

UIM XCAT World Championship Romanian Grand Prix Constanta 2023 Cursă spectaculoasă la Mamaia, cu cele mai rapide ambarcațiuni din lume

15 Jun 2023 2313

Constănțean cu sânge de armean în vene. 80 de ani de la nașterea lui Sergiu Selian

07 Apr 2023 1303

Operațiunea, condusă de FBI Procurorii DIICOT, acțiune fulger la Tulcea, Vrancea și Buzău

05 Apr 2023 1564