Autostrada Soarelui supravegheată din elicopter

Mâine, în intervalul orar 16.00 – 20.00, traficul rutier de pe Autostrada Soarelui va fi supravegheat din aer cu ajutorul unui elicopter. Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră, a suplimentat efectivele de poliţie rutieră pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Mâine după-amiază, odată cu întoarcerea din minivacanţa de 1 Mai, se anticipează un trafic intens, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral. Poliţiştii vor fi prezenţi pe drumurile naţionale ce leagă staţiunile turistice de marile oraşe, pe autostrăzile A1 şi A2, tronsoanele de drum dinspre punctele de trecere a frontierei, precum şi pe traseele de acces spre aceste zone pentru asigurarea fluenţei traficului, combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei. Astfel, în această perioadă, poliţiştii rutieri vor acţiona pe 377 tronsoane de drumuri naţionale şi europene, utilizând, în medie, zilnic, 405 aparate radar. Pe arterele care converg către litoral vor desfăşura misiuni 163 de poliţişti rutieri, cu 23 de autospeciale, iar pe DN1, tronsonul Bucureşti - Valea Prahovei, vor fi prezenţi 117 poliţişti cu 48 de autospeciale. Poliţiştii rutieri vor folosi aparatele din dotarea Poliţiei Rutiere destinate supravegherii traficului rutier şi măsurării vitezei de deplasare a autovehiculelor. Totodată, conducătorii auto vor fi informaţi permanent cu privire la condiţiile de trafic rutier şi eventualele rute ocolitoare. În plus faţă de poliţiştii din teren, în intervalul orar 16.00 – 20.00, traficul rutier de pe Autostrada Soarelui va fi supravegheat din aer cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., în care se va şi un poliţist rutier, în scopul monitorizării modului în care se desfăşoară traficul rutier către litoral şi pentru a transmite informaţii utile echipajelor de poliţie rutieră aflate la sol care pot interveni prompt în caz de necesitate. De asemenea, în intervalul orar 14.00-16.00, un elicopter va survola DN 22 C, tronsonul Tulcea – Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 170

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 560

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 559

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 591

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 752

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 276

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 567

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 527

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 915

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 841

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 233

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 820

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 935

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 766

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 942