Autoturisme căutate de autorităţile din Marea Britanie, depistate de poliţiştii români

Poliţiştii din Alba, cu sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internaţională, au depistat 3 autoturisme căutate de autorităţile britanice, în valoare de aproximativ 47.000 de lire sterline.

Vehiculele se aflau în posesia unor persoane din municipiul Blaj,  bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înşelăciune,  fals şi tăinuire, fapte ce ar fi fost comise în legătură cu înmatricularea autovehiculelor, în România. 
 
La data de 17 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Alba au efectuat 4 percheziții la domiciliile unor persoane din municipiul Blaj, bănuite de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tăinuire.
 
Din primele verificări a reieșit faptul că, în anul 2017, doi bărbaţi, de 38 şi 39 de ani, ar fi achiziționat, din Marea Britanie, în sistem leasing, 3 autoturisme, în valoare totală de 47.000 de lire sterline. Aceștia ar fi plătit o parte din rate, după care le-ar fi adus în România, unde, folosindu-se de documente şi declaraţii false, le-ar fi înmatriculat pe numele unor rude.
 
În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au identificat cele 3 autoturisme, căutate de autorităţile din Marea Britanie, acestea fiind indisponibilizate, în vederea restituirii.
 
Faţă de cei de cei doi bărbaţi, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar faţă de alte două persoane, rudele bărbaţilor în cauză, pe numele cărora au fost înmatriculate autovehiculele, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire.  
 
Pentru depistarea autoturismelor, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internaţională -  Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
La efectuarea percheziţiilor, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sprijiniţi de poliţiştii din Blaj şi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Bistrița-NăsăudAutoturism reclamat ca sustras din Marea Britanie, depistat și indisponibilizat de polițiști

23 Apr 2024 202

Marea Britanie Puțini știu că regina Elisabeta a II-a avea o sosie. Cine este femeia care o înlocuia

20 Apr 2024 849

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

19 Apr 2024 427

Nava de pasageri Scenic Opal a ajuns la Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 412

Avioane de luptă au fost mutate din România în Orientul Mijlociu de către Marea Britanie

14 Apr 2024 741

WhatsApp a redus limita de vârstă pentru utilizarea aplicației

13 Apr 2024 446

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 459

Trafic de droguri, la Constanța! Cinci bărbați, din Marea Britanie, condamnați la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 472

MApNExercițiul multinațional „Sea Shield 24”

08 Apr 2024 335

Exercițiu militar de amploare la Constanța! Peste 2000 de militari se vor antrena pe Marea Neagră (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 640

Militari din 12 țări participă la Constanța la exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

05 Apr 2024 656

Ceremonie de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

05 Apr 2024 561

Trei parlamentari din România, vizați de un grup de hackeri susținut de guvernul chinez

26 Mar 2024 596

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 818

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 2862