Avem oare grijă de oraşul nostru? Iată ce au constatat poliţiştii locali din Constanța, în ultimele 24 de ore

În data de 13 iunie 2018, în intervalul orar 06.00-24.00, lucrătorii cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la siguranța publică, menținerea unei permanente stări de curățenie, depistarea persoanelor fără adăpost, a cerșetorilor, protecția mediului precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind obligațiile deținătorilor animalelor de companie, circulația pe drumurile publice a  vehiculelor cu tracțiune animală și a altor norme juridice care intră în sfera de competență a instituției.

Astfel, au fost constatate și sancționate contravențional 85 de abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială și menținerea curățeniei în municipiul Constanța, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 13.500 lei.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru neridicarea excrementelor lăsate de animalele de companie, răscolirea gunoiului din containere, consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice, dar şi pentru apelarea la mila publicului, deteriorarea spațiilor verzi sau staționarea vehicululelor pe spațiul verde.
Pe această cale, facem apel la constănțeni să se alăture demersurilor întreprinse de către Direcția Generală Poliția Locală, în ceea ce privește acțiunile zilnice de ecologizare desfășurate la nivelul municipiului Constanța, și să respecte normele legale în vigoare, în ceea ce privește menținerea curățeniei și protejarea mediului, precizează reprezentanţii poliţiei locale Constanţa.
Polițiștii locali acționează atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Lidia Volicenco

30 Jun, 2018 23:14

Acționați și pe Cutezătorului 7!!Cotețe de câini.Huligani care stau noaptea la banca!!Mizerie!!

Articole asemanatoare

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 383

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 776

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 397

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 625

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 683

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 621

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 710

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 454

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1096

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 818

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1302

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 791

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 680

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 666

Afișajul stradal, în atenția polițiștilor locali din Constanța! Ce nereguli au fost constatate

22 Feb 2024 638