Aveți grijă unde parcați!

 
În zona peninsulară, au fost amenajate pentru ziua de astăzi peste 1500 de locuri de parcare. Bineînțeles că autoritățile au impus câteva restricții pentru ca traficul să nu fie blocat.
 
Astfel, de la ora 7 până la ora 14, circulația va fi interzisă pe Bulevardul Regina Elisabeta de la intersecția cu strada Termele Romane, pe strada Remus Opreanu și pe strada Marinei până în dreptul hotelului Palace. Singurele autovehicule care vor putea trece în aceeastă zonă sunt cele ale demnitarilor, ale oficialilor Forțelor Navale, ale ambulanței și ale pompierilor.
 
Autoritățile recomandă oamenilor să parcheze într-una dintre cele trei zone destinate turiștilor și localnicilor. Primăria Constanța anunță că în parcarea de la Poarta 1 sunt 700 de locuri, dar puteți să lăsați autoturismele și în cele peste 300 de locuri pe care le găsiți pe banda 1 a străzii Termele Romane și în spațiul cuprins între această stradă și gardul portului.
 
De asemenea, sunt alte 400 de locuri de parcare în zona Palatului de Justiție, suprafață delimitată de strada Traian și intrarea în Piața Ovidiu. Alte aproape 100 de locuri sunt în zona străzii Marinei, în apropiere de portul turistic Tomis, dar toate acestea sunt destinate demnitarilor și instituțiilor de intervenție. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe podul de la ieșire din Ovidiu, județul Constanța! Mai mult porumb, împrăștiat pe șosea (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 296

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 2

29 Mar 2024 105

O nouă trecere de pietoni, amenajată în municipiul Constanța. Iată unde

29 Mar 2024 185

Șofer beat și drogat depistat în trafic în satul Ciobănița, județul Constanța

29 Mar 2024 200

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 318

IGPR Infotrafic Trafic restricționat pe DN 17

29 Mar 2024 238

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1

28 Mar 2024 335

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 17 -localitatea Uriu, județul Bistrița-Năsăud

28 Mar 2024 318

IPJ GalațiEvenimente

28 Mar 2024 238

Trafic de droguri în parcarea subterană unui centru comercial, din municipiul Constanța

27 Mar 2024 756

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1 București - Pitești

27 Mar 2024 271

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 720

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A3

27 Mar 2024 263

Conducători auto fără permis de conducere, depistați în trafic în județul Constanța

26 Mar 2024 768

Oficial de la IJJ Constanța despre suspectul de trafic de droguri depistat la Medgidia

26 Mar 2024 548