Avocaţii constănţeni se alătură protestului din toată ţara (galerie foto)

Avocaţii din Bucureşti şi din 14 judeţe protestează luni pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu.

Ei vor purta banderole albe pe braţ şi avertizează că vor organiza astfel de acţiuni până la soluţionarea disfuncţionalităţilor din sistemul de asistenţă juridică. Făcând remarca potrivit căreia înţelege că se apropie alegerile la avocaţi şi că "unii au intrat în campanie", ministrul Justiţiei Tudorel Toader a replicat demersurilor acestora repostând un mesaj privind corespondenţa cu ei, respectiv memoriul lor şi răspunsul ministerului, spunând că reprezentanţii avocaţilor nu şi-au mai precizat sau reconsiderat apoi poziţia.

Proteste sunt anunţate de barourile din Alba, Argeş, Buzău, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiş.

Şi avocaţii din Constanţa i-au parte la acest protest, context în care, aceştia vor purta pe un braţ o banderolă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocatul Filișan Cătălin, decanul Baroului Constanta, declarații importante după protestul de azi (GALERIE FOTO)

04 Oct 2023 1598

4 octombrie, Ziua în care justiția nu există! Anunțul făcut de decanul Baroului Constanța

20 Sep 2023 3103

Judecătorii refuză cheltuielile de judecată pentru Primăria Constanța într-un proces pe parcări. „Demersul judiciar, generat de pasivitatea și lipsa de interes“ ale primăriei

25 Aug 2023 1418

Avocat ConstanțaAnca-Cristina SÎRBU

11 Jul 2023 544

Avocat ConstanțaNarcisa-Carmen Udrea - Avocat Constanța

06 Jul 2023 679

Kamer Tudorache - Avocat Constanța

06 Jul 2023 651

Laura-Simona Todoruț - Avocat Constanța

06 Jul 2023 568

Alexandru Dăscălescu - Avocat Constanța

06 Jul 2023 531

Andra Ștefan - Avocat Constanța

06 Jul 2023 607

Rares-Mihai Vijlanescu - Avocat Constanța

06 Jul 2023 485

Simona-Elena Nadă - Avocat Constanța

06 Jul 2023 515

Cristina-Gabriela CÂRLIGEL

06 Jul 2023 488

Gabriela Iacob - Avocat Constanța

06 Jul 2023 648

Ionela-Florentina SERBAN

06 Jul 2023 416

Cristiana Pariza - Avocat Constanța

06 Jul 2023 400