Avocatul Marius Striblea susţine că "ofițerii acoperiți sunt și judecători, dar și avocați"

Unul dintre cei mai în vogă avocați ai momentului, apărătorul Elenei Udrea și al primarului amorezat de la Iași, Gheorghe Nichita, recunoaște că există judecători și avocați „acoperiți”. Din poziția de decan al Baroului Iași și consilier al UNBR, Marius Striblea a declarat, pentru Ev. zilei, că vrea să-i deconspire, dacă-i află, pe colegii săi cu epoleții mascați de robă.
Poate cea mai grea întrebare pentru Striblea a fost ultima. Aceea în care a trebuit să răspundă cum îi „miroase” pe magistrații „acoperiți”? A stat pe gânduri un minut și a început să turuie: „În ultima vreme i-am "mirosit" pe "acoperiții" din avocatură! E simplu când ai experiență și ochiul format. Constați că nu reprezintă interesele clientului. Cât privește magistrații susceptibili de această "calitate" ai suspiciuni când vezi un comportament ciudat, cum ar fi: nerespectarea drepturilor și a procedurii, o privire mai prietenoasă față de procuror și soluții bizare rupte de contextul dosarului”. Decretează că există ofițeri acoperiți și la avocați, și la judecători! „Demersul AMR de a deconspira aceste persoane trebuie să meargă până la capăt! Și în ceea ce-i privește pe avocați! Aceștia trebuie să dea declarații notariale pe proprie răspundere și acestea să fie verificate! E la fel de grav ca la judecători!”.
La întrebarea dacă Justiția e oarbă, lui Striblea i se măresc pupilele: „Cred că dacă ar avea trei ochi, toți ar fi închiși! Justiția încearcă să se regrupeze. Sunt foarte mulți judecători de pe vremuri care au un autoritarism exagerat. Nu dau nume... Dar sunt unii care nu respectă legea! L-am întrebat pe unul de ce. Mi-a zis că așa vrea el!”.

sursa foto: dcnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocatul Elenei Udrea, audiat în dosarul judecătorului ieșean acuzat de trafic de influenţă

13 Jun 2015 2671

„Va face cerere către Administrația Penitenciarelor pentru protecție specială” Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, despre amenințarea cu moartea la adresa clientei sale

02 May 2015 1454

Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, despre misterul genţii Hermes „A costat în jur de 10.000 de dolari“

24 Apr 2015 1884

Elena Udrea nu renunţă. A depus plâgere la CEDO

06 Apr 2015 1658

Avocatul Marius Striblea „Abuzul arestului preventiv pentru Elena Udrea trebuie să fie stopat”

01 Apr 2015 1902

UPDATE. Un raport SPP ar putea fi desecretizat Elena Udrea rămâne în arest

23 Mar 2015 1862

Ruxandra Dragomir, mesaj pe Facebook după confruntări Elena a ieşit învingătoare

20 Mar 2015 1891

Procesul Elenei Udrea s-a încheiat Fostul ministru va aştepta sentinţa în celulă

05 Mar 2015 1567

Marius StribleaElena Udrea vrea o confruntare cu denunţătorii săi

28 Feb 2015 1655

UPDATE 1. Ce deţine deputatul DNA a pus sechestru pe averea lui Udrea

27 Feb 2015 1318

Avocat Marius Striblea„În cazul deputatului Udrea s-a trecut peste lege“

25 Feb 2015 1674

Augustin Zegrean va veni cu lămuriri în privința votului din Parlament pentru arestarea Elenei Udrea

24 Feb 2015 1561

Avocat Încuviinţarea arestării Elenei Udrea, ilegală

24 Feb 2015 1468

Avocat Elena Udrea se va prezenta la audieri la DNA în cazul denunțului făcut

17 Feb 2015 1393

UPDATE 3. Fostul ministru a ieşit din Arestul Capitalei Elena Udrea va fi plasată în arest la domiciliu

17 Feb 2015 1688