Avocatul Poporului efectuează anchete în legătură cu cazurile de toxiinfecție alimentară din Bacău și Iași. Zeci de copii, la spital

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă atât în cazul copiilor de la școala din satul Doftana, județul Bacău, internați în spital cu simptome de toxinfecție alimentară, cât și în legătură cu situația de la Iași, unde 134 de persoane au contractat bacteria Salmonella, după ce ar fi consumat shaorma de la un fast-food din oraș, potrivit comunicatului oficial.

Sesizările din oficiu și anchetele vizează posibila încălcare a art. 34 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății.

Reamintim că, 24 de elevi ai școlii din satul Doftana, județul Bacău, au fost transportați de urgență la spitalele din Moinești și Onești, cu suspiciunea de toxiinfecție alimentară, cauzată probabil de sandvichurile oferite de școală sau de bomboanele servite de copii cu prilejul sărbătorii Sfinților Constantin și Elena.

Cel de-al doilea caz s-a petrecut la Iași unde 134 de persoane care au consumat shaorma, au acuzat, ulterior, stări de febră, dar şi greaţă, necesitând îngrijiri medicale. Din totalul de 134, 73 de persoane au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 737

Constănțeanul supărat De 7 ani se luptă pentru un loc de parcare pentru persoane cu handicap. Primarul Constanței, reclamat la Avocatul Poporului! (DOCUMENT)

26 Sep 2023 1262

Avocatul Poporului propune modificarea definiţiei accidentului de muncă

09 Mar 2023 1055

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării România este printre primele state din lume care reglementează diplomația și igiena cibernetică într-o lege

01 Mar 2023 1016

Avocatul Poporului a solicitat MS corectarea lacunelor legislative privind accesul rudelor la documentele medicale ale pacienţilor

02 Feb 2023 1013

Aniversare Instituția Avocatul Poporului din România aniversează 25 de ani de la înființare

05 Oct 2022 1221

Anunț de la CCR Măsura conducerii persoanei la sediul poliţiei nu poate depăşi durata maximă a reţinerii - 24 ore (motivare)

16 Jun 2022 1177

Dezbaterea publică s-a încheiat. De ce primarul Chitac nu vrea să pună pe ordinea de zi a Consiliul Local Municipal noul Regulament al zonei Peninsulare ? (DOCUMENTE)

03 Mar 2022 2653

Salariul minim brut pe ţară este insuficient pentru acoperirea nevoilor traiului unei familii. Concluziile Avocatului Poporului

26 Jan 2022 1388

Avocatul Poporului intervine în saga Regulamentului de acces în Zona Peninsulară. Cere Primăriei și CLM Constanța să organizeze o dezbatere publică! (DOCUMENT)

29 Dec 2021 2754

Renate Weber, avocatul poporului Peste 100 de mii de copii rămân acasă în urma plecării părinților în străinătate

10 Dec 2021 1434

Președintele AEC, Ariana Dudună, anunță înființarea Federației Elevilor din România

07 Aug 2021 3827

ZIUA-n amiaza mare. Ariana Dudună, AEC „Am depus deja la Avocatul Poporului o sesizare cu privire la neconstituționalitatea legii bugetului“

06 Aug 2021 2781

Klaus Iohannis, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu și despre decizia revocării Avocatului Poporului (video)

29 Jun 2021 1900

CCR Revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului este neconstituțională

29 Jun 2021 1577