avocatura.com Notarii, mai transparenți decât avocații - Aceștia vor putea să își facă publicitate și să își recompenseze clienții fideli (document)

O veste bună "s-a pogorât" peste notarii din România: aceștia vor avea posibilitatea, spre deosebire de avocați, să-și facă publicitate pentru a-și atrage clienții, potrivit unor modificări recent aduse Codului deontologic al profesiei. Până acum publicitatea individuală era o chestiune interzisă și catalogată drept concurență neloială.Notarii au voie acum să-și atragă sau să-și recompenseze clienții fideli sub diverse forme, pot să anunțe public ce tarife practică și pot afișa pe paginile lor de internet inclusiv calculatoare de tarife. Practic, noile modificări aduc o relativă relaxare a regimului concurenței între notari.

O serie de modificări care-i vizează pe notari au intrat în vigoare de curând, prin Hotărârea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (UNNPR) nr. 10/2017 pentru aprobarea modificării Codului deontologic al notarilor publici din România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 319 din 4 mai 2017.

Modificările se concentrează pe chestiunea concurenței neloiale. Prin hotărârea intrată în vigoare pe 4 mai, notarii capătă dreptul de a-și face publicitate, chestiune interzisă până acum prin Codul deontologic, cu câteva mici excepții. Potrivit actului, prin publicitate individuală se înțeleg următoarele:

- publicarea CV-ului și, după caz, a titlurilor universitare sau didactice deținute ori a specializărilor obținute în domeniul juridic;

- deținerea paginii profesionale de internet și/sau în cadrul rețelelor de socializare (chestiune valabilă și până acum);

- participarea, în calitate de raportor sau formator, la seminare, simpozioane, colocvii, forme de pregătire organizate de alte profesii juridice sau publicarea de studii, comentarii sau lucrări științifice (de asemenea, valabilă și până acum);

- participarea, la emisiuni TV/ radio, inclusiv în mediul online, la dezbateri și evenimente pe teme juridice, atunci când interesul public o cere, în scopul furnizării de informații juridice și a schimbului de experiență și opinii, în beneficiul exclusiv al cetățeanului (înainte, era necesar acordul prealabil al organelor de conducere ale UNNPR).

Până acum, Codul deontologic le interzicea expres notarilor publicitatea individuală și chiar dacă beneficiau de ea în mod indirect, tot erau considerați direct răspunzători, potrivit Avocatnet.ro. Le era permis, de exemplu, să spună clienților doar verbal, iar nu într-un CV scris, ce titluri universitare dețin.

O serie de chestiuni care erau considerate, până acum, drept manifestări de concurență neloială au fost abrogate de noile modificări aduse Codului. Prin urmare, notarii au posibilitatea:

- să atragă sau să fidelizeze clientela biroului cu mijloace materiale, oferite sub orice formă;


- să racoleze personalul instruit și format la al biroul notarial;

- să anunțe public ce tarife practică și cum se calculează ele (în afară de ceea ce se publică în Monitorul Oficial);

- să acorde facilități sau eșalonări la plata onorariului ori a taxelor și tarifelor legale pe care notarul e obligat să le perceapă;

- participarea sau colaborarea la evenimente (audio, video, pe suport informatic etc.) cu scopul de a-şi face publicitate în vederea atragerii de clientelă.

De asemenea, notarii pot, mai nou, să pună pe site-urile acestora calculatoare de tarife și onorarii, pot să afișeze modele de acte și proceduri notariale, dar și puncte de vedere și soluții pentru spețe concrete. Aceste aspecte erau interzise până la intrarea în vigoare a Hotărârii UNNPR nr. 10/2017.

Tocmai ideea de publicitate individuală era considerată concurență neloială, potrivit prevederilor abrogate. Acum însă, notarii au mai multe opțiuni prin care să-și atragă clienții și prin care să-i facă să le treacă pragul și cu altă ocazie.


Sursa text: avocatura.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Notari publici trimiși în judecată de DNA! Rechizitoriu (DOCUMENT)

04 Aug 2023 2701

Lidia Simona Seceleanu și Eugenia Cuțaru Notari publici, trimiși în judecată de DNA, arestați la domiciliu

12 Jun 2023 3005

Lidia Simona Seceleanu și Eugenia Cuțaru Notari publici trimiși în judecată de DNA

06 Jun 2023 3543

Suspecți de înșelăciune, deferiți justiției! Printre inculpați se află și avocați și notari

05 May 2023 1896

Notari publici, menținuți în arest la cererea DNA!

16 Jan 2023 2254

Oficial! Doi notari publici arestați la cererea DNA!

15 Dec 2022 2579

Doi notari, reținuți de DNA

14 Dec 2022 2132

Schimbări la Codul Fiscal. Românii vor plăti impozit mai mare pentru locuințele deținute

16 Jun 2022 1781

Calendar ortodox 25 octombrie - pomenirea pomenirea Sfinților Mucenici Marchian (Marcian) și Martirie (Martiriu)

25 Oct 2021 1512

Vești bune pentru avocați, notari și executori judecătorești. Valabil doar pe durata stării de urgență

06 Apr 2020 3185

Proiect nou, înregistrat la Senat. Sistem nou şi unic de pensii pentru notarii publici din România

05 Feb 2020 1404

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, afacerişti, evaluatori şi notari publici, în aşteptarea deciziei finale

10 Jan 2019 3810

Notari din Sibiu verificați în legătură cu casa pierdută în instanţă de preşedintele Klaus Iohannis

10 Sep 2018 1545

Revista presei locale

01 Mar 2018 2299

Doliu în lumea notarilor publici din Constanţa

30 Oct 2017 2940