Azi este Sfântul Ion Botezătorul Cărei personalităţi îi spunem „La mulţi ani” de ziua numelui

Azi este Sfântul Ion. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a seminţiei lui Aaron. Naşterea Sfântului Ioan a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu a dat crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului sau.
Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul „Îngerul Domnului", pentru că avea să-I gătească calea (Mal. 3, 1), iar Mântuitorul recunoaşte că Ioan este „îngerul" de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10). De ce îl numim înger întrupat? Pentru că el a ajuns să poarte în fiinţa sa semnele biruinţei asupra păcatului originar. Astfel, el nu-şi mai câştigă pâinea cu sudoarea frunţii. Evanghelistul Marcu precizează: „Şi Ioan era îmbrăcat în haina de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică” (Marcu 1,6). Această prezentare ne descoperă marele ascet din Ioan, care învinge în fiinţa sa înclinaţiile spre păcat şi devine vrednic să-l vestească lumii lui Hristos. De aceea nu-i întâmplător că este reprezentat pe uşile împărăteşti ale altarelor ortodoxe, cu aripi de înger.
 
Semnificaţia numelui Ioan
 
Ioan este nume iudaic: „Iohanan" prescurtare din Iehohanan" şi înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit". Foarte mulţi români poartă numele de Ion (forma neaoşă), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionuţ, Onut, Ionela, Nela, Ionica, Oana, alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, 1.988.021 de cetăţeni români, dintre care 1.442.563 de bărbaţi şi 545.458 de femei, poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul. Din totalul româncelor, 368.361 se numesc Ioana, 138.962 - Ionela, 20.085 - Ionica, 11.365 - Nela, iar 6.685 – Ionelia.
 
Dar să vedem care-s ai noştri. Iată-i, în ordine, pur aleatorie:
 
Ion Ovidiu Brăiloiu - primarul oraşului Eforie,
Ion Dumitrache – fost consilier judeţean PSD,
Ion Mincă – consilier local Mangalia,
Ioan Herdean- primarul comunei Istria,
Ion Nicolin - primarul oraşului Negru Vodă,
Ion Adam - primarul comunei Comana,
Ion Oprea - primarul comunei Săcele,
Ion Burtoi - viceprimar comuna Crucea,
Ion Burcea - viceprimar comuna Lipniţa,
Ion Burghişan - reprezentant al Forţelor Navale,
Ion Alexandrescu - inspector Autoritatea Rutieră Română,
Ionuţ Anghel - consilier PDL Eforie,
Ion Ciobanu- consilier local PSD,
Ionuţ Budi - afacerist,
Ion Dănuţ Jugănaru - vicepreşedinte Camera de Comerţ Industrie, Navigaţie şi Agricultură,
Ion Văcaru - şeful Serviciului de Paşapoarte din cadrul Prefecturii Constanţa,
Ionuţ Pripişi- şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa,
Ion Popescu - decanul Baroului Constanţa,
Oana Blendea - procuror DNA Constanţa,
Ionel Haşotti - vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România,
Ionel Truşan – fost şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa,
Ion Vlădoi - preşedintele organizaţiei PNL Murfatlar,
Ioana Ursache – procuror,
Ionuţ Cazan - avocat Baroul Constanţa,
Ion Vasilică - şef Birou Sindical Poliţia de Frontieră Constanţa, Ionela Diana Faur - judecător Tribunalul Constanţa,
Ionuţ Galani – interpret muzică aromână,
Ion Marin – primar Băneasa,
Ionuţ Mişa – director general Direcţia de Administrate a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF,
Ion Florentin – director Direcţia Regională în Construcţii Sud-Est, Pascu Ioana - judecător la Secţia II-a Civilă a Tribunalului Constanţa,
Bojin Claudia-Ionela - Judecător la Judecătoria Constanţa,
Burtescu Alexandru Ionuţ - Judecător la Judecătoria Constanţa, Barbu Ionuţ, administrator Power Marine,
Ion Nicu - şef Poliţia Oraşului Hârşova,
Ion Chircu - şef Secţia 1 politie rurala Constanţa,
Ion Florea - şef Secţia 8 politie rurală Băneasa,
Ion Bărabu – profesor de Fizică Colegiul Mircea cel Bătrân,
Ion Radu – consilier judeţean PP-DD,
Ion Beiu – primar comuna Saligny,
Ion Constantinescu – primar comuna Cerchezu,
Silviu Ioan Wagner- fost director Oil Terminal,
Ion Barbu - fost fotbalist şi antrenor la FC Farul,
Ion Niţulescu - antrenor de scrimă la CSS1 Constanţa,
Ioan Giuglea - antrenor de lupte la LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa,
Ion Crăciun - antrenor CSU, Neptun Constanţa,
Ionuţ Gheorghe - fost boxer constănţean,
Ioan Gheorghică - observator de fotbal,
Ion Gembăşanu - preşedintele Asociaţiei Judeţene pentru Sport a Persoanelor cu Handicap Constanţa,
Ionuţ Larie - fotbalist FC Viitorul,
Ionel Luca - preşedinte CS Mangalia,
Ionel Melenco - antrenor la Şcoala de Fotbal Farul 2010,
Ioan Oltean - antrenor de atletism,
Ion Răuţă - fost antrenor FC Farul, Ioan Stan - primul antrenor al Simonei Halep,
Ion Draica - fost campion olimpic la lupte,
Ionuţ Stănescu - handbalist HCM Constanţa,
George Ionuţ Buricea - handbalist HCM Constanţa,
Marius Ioan Novanc - handbalist HCM Constanţa,
Ionuţ Florea - fotbalist FC Farul,
Ionuţ Filip - fotbalist Săgeata Năvodari,
Ioan Mera - fotbalist Săgeata Năvodari,
Ionuţ Andrei Peteleu - fotbalist Săgeata Năvodari,
Valentin Ionuţ Apostol - fotbalist Săgeata Năvodari.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nicolae Ciucă urează pace și sănătate celor cu numele Sfântului Ioan

07 Jan 2024 588

Primăria Cumpăna „Sfântul Ion, căruia îi purtați numele să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă liniște și pace”

07 Jan 2024 714

Câți români își serbează onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul! Ce nume sunt cele mai întâlnite

06 Jan 2024 846

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Ioan Botezătorul! Cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului

06 Jan 2024 1103

Știri Constanța Jandarmii prezenți la Mănăstirea “Peştera Sf. Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin

29 Nov 2023 950

Decizia, publicată în Monitorul Oficial! Noi zile libere pentru români

06 Mar 2023 1842

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ioan Botezătorul. Ce să faci astăzi, pentru a avea sănătate tot anul

07 Jan 2023 1454

Câți români își serbează onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul

07 Jan 2023 1354

Premierul Ciucă, mesaj de Sfântul Andrei „Tuturor celor care își aniversează astăzi ziua, le adresez toate urările de bine și le urez la mulți ani!“

30 Nov 2022 1023

Sfântul Andrei 2022 Gigi Becali, prezent la „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin. Ce mesaj a avut pentru creștini (VIDEO)

30 Nov 2022 3414

Vremea rece nu i-a ținut pe loc pe credincioși. S-au adunat cu mic cu mare la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin (FOTO+VIDEO)

30 Nov 2022 2139

Ceremonial religios Jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine la Mănăstirea ,,Peştera Sf. Apostol Andrei``(FOTO)

30 Nov 2022 1080

Pelerinaj la Peștera Sf. Andrei din județul Constanța. Programul activităților organizate cu această ocazie

29 Nov 2022 1947

Pelerinajul de Sfântul Andrei a strâns peste 5.000 de credincioși la Constanța (galerie foto+video)

01 Dec 2021 2162

Pelerinaj la Sfântul Andrei 2021 Autoturisme și autocare blocate pe DN3, în drum spre Mănăstirea Sfântul Apostul Andrei (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Nov 2021 2544