Băncile sunt controlate de ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început controale la bănci, a anunţat directorul general al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, Ionuț Mișa.

„Suntem în analiză în momentul de față în domeniul bancar și avem controale în curs. Nu pot să vă dezvălui care este astăzi stadiul și ce se întâmplă acolo, dar vă spun că sunt consecințe majore și am identificat multe. Pot să vă dau un exemplu. Vă dau un exemplu cu portofoliile de credite care se vând. Băncile au venit cu ideea că pentru a putea valorifica un credit care este neperformant trebuie să îl pună într-un pachet cu credite performante, astfel încât să creeze un pachet cât mai atractiv pentru un eventual investitor. S-au vândut, astfel, pachete de credite de 100 milioane de euro, deci o sumă facilă pe tranzacțiile care se realizează, la randamente de 5-7%. Au vândut un pachet de 100 milioane de euro unei companii, cu 5-7 milioane euro. Diferența de 95-93 milioane euro ar reprezenta cheltuială deductibilă. Au fost pierderi, asta înseamnă că și-a diminuat profitul", a spus Ionuţ Mișa, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, compania căreia i-a fost vândut portofoliul de credite era o filială a băncii și avea birourile în offshore.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 395

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 466

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 5985

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 578

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 475

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 695

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 603

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1037

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 661

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 649

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 942

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 795

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 803

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 721

O mică avere Vergil Chițac a învins în instanță Fiscul, la Judecătoria Constanța! Nemulțumiri. Povestea din dosar (MOTIVARE)

21 Feb 2024 1253