Bărbat condamnat, prin acord de recunoaștere a vinovăției, după ce a încercat să mituiască un poliţist


La data de 28 ianuarie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul R.O.C., persoană fără calitate specială, cercetat într-un dosar penal instrumentat de lucrătorii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Cluj, şi a propus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită .
           
Totodată, prin acord, s-a stabilit ca persoana condamnată să urmeze un program de reintegrare socială, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile și să plătească suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
           
În fapt, în data 12.12.2017, inculpatul R.O.C., după ce a fost depistat în trafic conducând un autoturism neînmatriculat și cu un număr fals de înmatriculare, i-a promis unui agent de poliție suma de 500 de euro. Ulterior, la sediul poliției, acesta a introdus în documentele predate polițistului suma de 300 de euro.
            
Dosarul a fost instrumentat cu sprijinul ofițerilor D.G.A. - S.J.A. Cluj, în baza ordonanțelor de delegare dispuse de unitatea de parchet competentă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DGAIlfov-Conducător auto prins în flagrant de dare de mită după un apel la Call-Center Anticorupție

12 Apr 2024 268

DGAArad-Un bărbat care a pretins că poate obține pașapoarte cu vize de Canada și Australia a fost prins în flagrant

12 Apr 2024 247

DGAVâlcea - Persoană fără ocupație condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi şantaj

12 Apr 2024 296

DGAMureș -Inculpat reținut după ce a pretins că ar avea influență pentru obținerea unui permis de conducere

12 Apr 2024 267

DGAGalați/ Persoane condamnate definitiv pentru infracțiuni de corupție

12 Apr 2024 385

Tată și fiu, reținuți după ce au încercat să mituiască doi polițiști

04 Apr 2024 487

DGABuzău/Un inspector ITM și un administrator de societate comercială, arestați preventiv pentru luare, respectiv dare de mită

29 Mar 2024 355

DGAPrahova/Agent de poliție cercetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită

21 Mar 2024 325

Dolj Procuror cercetat de DGA pentru infracțiuni de corupție. Încă un ofițer de poliție este suspect

14 Mar 2024 740

DGABuzău/Asistentă medicală reținută pentru trafic de influență

12 Mar 2024 348

DGABistrița-Năsăud/Flagrant pentru luare de mită

08 Mar 2024 342

DGAArgeș/Șefa secției de psihiatrie a SJU Pitești a fost reținută

08 Mar 2024 353

DGAGrefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, trimis în judecată pentru comiterea a 5 infracțiuni

06 Mar 2024 310

DGA Călărași-Persoană trimisă în judecată în stare de arest preventiv

21 Feb 2024 373

DGA Dolj - Flagrant pentru probarea infracțiunii de trafic de influență

07 Feb 2024 374