Bărbat din Medgidia, căutat de autoritățile italiene pentru trafic de persoane, reținut la Constanța

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, împreună cu polițiști ai Brigăzii Operațiuni Speciale Constanța, au depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, fapte comise în Italia.
 
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, la data de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, împreună cu polițiști ai Brigăzii Operațiuni Speciale Constanța, au identificat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Medgidia, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare italiene.
     
Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de persoane, fapte comise în Italia.
     

”Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
     
Bărbatul a fost inițial prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 24 noiembrie a.c., a fost prezentat la Curții de Apel Constanța cu propunere de arestare preventivă” - au transmis reprezentanții IPJ Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 453

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 438

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 559

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 590

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 582

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 566

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 766

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 470

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 446

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 579

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 697

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 391

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 595

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 461

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 462