Bărbat din Tulcea, dat în urmărire internațională, extrădat din Germania. Este pe lista de most-wanted

Un bărbat căutat la nivel internațional de autoritățile române întrucât era condamnat pentru trafic de persoane, trafic de droguri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, a fost adus în țară de polițiștii români. Bărbatul a fost depistat în Germania, la sfârșitul anului trecut. 

Potrivit IGPR, la data de 12 ianuarie a.c., o escortă a Poliției Române a preluat și adus în țară din Frankfurt, Germania, un  bărbat, de 34 de ani, din Tulcea, urmărit internațional în Sistemul Informatic Schengen, în baza a două mandate europene de arestare, ambele emise de Tribunalul Tulcea.
 
Persoana în cauză a fost depistată de autoritățile germane, la data de 6 decembrie 2017, în localitatea Hamburg.
 
În sarcina acestuia instanța de judecată a reţinut faptul că, în perioada februarie – iulie 2012, împreună cu o altă persoană, a constituit și coordonat un grup infracțional organizat în scopul racolării și exploatării sexuale a unor minore, prin practicarea prostituției, în România, Belgia și Germania.
 
De asemenea, în sarcina acestuia a fost reținut faptul că a deținut, în vederea comercializării, 66 de grame de cannabis și că a deținut ilegal o armă, împreună cu muniția aferentă, pe care a folosit-o în martie 2010, în vederea amenințării, într-un bar din Tulcea.
 
Cel în cauză a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, precum și la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
 
Totodată, în ultima săptămână, 15 persoane care erau urmărite la nivel internațional au fost depistate în străinătate și aduse în țară de Poliția Română, în urma schimbului de date și informații operative cu partenerii străini.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști! Iată pentru ce era urmărit un bărbat de 35 de ani din Constanța

09 Mar 2024 692

Un bărbat, urmărit internațional, a fost reținut de polițiști la Huși, județul Vaslui

14 Jan 2024 591

Polițiștii au adus în țară patru urmăriți la nivel international. Printre ei, un tânăr de 18 ani

12 Jan 2024 630

Poliția Română aduce în țară un bărbat căutat la nivel internațional pentru infracțiuni sexuale

25 Nov 2023 742

Poliția Română Bărbat urmărit internațional, preluat din Italia

16 Oct 2023 861

Totul s-a produs în fața unui club Un bărbat căutat de autoritățile franceze a ajuns în penitenciar. Ce infracțiuni l-au adus după gratii

20 Sep 2023 701

Știri Constanța zi Polițiștii au emis un mandat internațional de arestare pentru un bărbat găsit în zona peninsulară

10 Sep 2023 1111

Bărbat urmărit internațional pentru înșelăciune și fals, depistat în Italia

25 Aug 2023 745

Județul Ilfov Bărbat urmărit internațional, depistat de polițiști în localitatea Măgurele

18 Aug 2023 910

IPJ Constanța Un bărbat urmărit internațional pentru omor calificat, reținut la Constanța

12 Jul 2023 960

Poliția Română - Urmărit internațional extrădat din Republica Moldova

24 Feb 2023 752

Ioan Neculaie, dat în urmărire internațională, a fost prins de polițiștii din Grecia

29 Jan 2022 1550

Probe noi în cazul dublului asasinat de la Iași. Haine cu urme de sânge în apartamentul marocanului. Bărbatul a fost adus în țară din Italia

22 Dec 2021 1579

Farul Constanța Ce alege Enes Sali dintre nanaimo, baclavale și papanași. Ce ar face dacă ar fi supererou

03 Nov 2021 3042

Mandat european de arestare, pus în executare de polițiștii din Constanța Bărbat, urmărit de autorităţile italiene pentru furt și tâlharie calificată

17 Jun 2021 1609