În Drobeta Turnu Severin Bărbat mort şi un copil rănit grav într-un accident

Un bărbat a murit, iar nepotul său, în vârstă de cinci ani, pe care îl transporta pe bicicletă, a fost rănit grav, după ce au fost loviţi în plin de un autoturism care a intrat într-o depăşire neregulamentară a unui alt autoturism pe partea dreaptă a carosabilului cu patru benzi, lovind alte două maşini, pe Calea Târgu Jiului din Drobeta Turnu Severin. Potrivit polițiștilor rutieri din localitate, în momentul în care a încercat să intre din nou pe banda a doua, autoturismul a acroşat maşina pe care a vrut să o depăşească, un biciclist care transporta un copil şi o altă maşină parcată pe partea dreaptă. În urma impactului, atât biciclistul, cât şi copilul pe care îl transporta au fost aruncaţi la intrarea într-un garaj.
Martorii spun că ambele autoturisme care se deplasau în aceeaşi direcţie aveau viteză în momentul impactului.
La faţa locului, au fost chemate două echipaje din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi şi un altul SMURD, care le-au preluat pe cele două victime. Potrivit medicilor, bărbatul de 65 de ani, care îl transporta cu bicicleta pe nepotul său, în vârstă de cinci ani, a fost preluat în stop cardiorespirator, la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin declarându-se decesul, după ce încercările de resuscitare au eşuat. Resuscitarea pacientului nu a avut rezultate întrucât, potrivit medicilor, în urma accidentului, bărbatul a avut politraumatism toracic, abdominal şi cranian. La Unitatea de Primiri Urgenţă a fost transportat şi nepotul bărbatului decedat, în vârstă de cinci ani, care a fost supus unor investigaţii medicale, acesta având, potrivit medicilor, un traumatism cranian acut deschis. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier mortal în Mehedinți. O mașină a plonjat în gol zece metri. Doi tineri au murit striviți

11 Nov 2017 4460

Accident mortal pe DN6. Circulația rutieră, închisă

16 Feb 2017 2294

Trafic blocat peste două ore pe DN6, din cauza unui accident mortal

07 Dec 2016 5740