Bărbat, reţinut pentru mai multe infracţiuni de viol. Cine a sesizat poliția

Un bărbat din Capitală, în vârstă de 61 ani, bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de viol şi tâlhărie calificată, a fost reţinut sâmbătă de poliţişti, după ce a fost prins în flagrant în timp ce obliga victima să întreţină raporturi sexuale, a informat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), potrivit agerpres.ro. 

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul a fost eliberat condiţionat în noiembrie 2018.

Potrivit DGPMB, Secţia 5 Poliţie a fost sesizată de către o tânără de 34 de ani cu privire la faptul că vineri seara, după ce a ieşit de la metrou, a fost acostată de un bărbat, care sub ameninţare cu un obiect tăietor-înţepător a condus-o într-o baracă de pe un teren viran, unde a fost agresată fizic şi obligată să întreţină raporturi sexuale cu acesta.

În urma investigaţiilor efectuate, în noaptea de vineri spre sâmbătă bărbatul a fost prins în flagrant de către poliţişti ai Sectorului 1, în timp ce agresa fizic o altă victimă, în vârstă de 27 de ani, obligând-o să întreţină raporturi sexuale, într-o clădire dezafectată, de pe un alt teren viran, tot din sectorul 1.

De asemenea, bărbatul ar fi deposedat victima de suma de 500 de euro, bani ce au fost găsiţi asupra sa în momentul depistării.

Suspectul a fost condus la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Sectorului 1 Poliţie, pe numele acestuia fiind deschis dosar penal pentru două infracţiuni de viol şi tâlhărie calificată.

Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Tânăr reținut pentru viol după ce a lăsat o fată de 13 ani însărcinată (VIDEO)

17 Apr 2024 791

Caz șocant în județul Constanța! Fetiță violată timp de patru ani de tatăl vitreg! Suspectul, reținut

12 Apr 2024 697

Poliția RomânăDCCO - viol asupra unui minor și pornografie infantilă.

05 Apr 2024 300

Un fugar român condamnat pentru violarea unei fete de 13 ani a fost prins în Italia

31 Mar 2024 604

Sămbătă, spectacolul „Ma dame”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

28 Mar 2024 648

Justiție Constanța Un bărbat din Egipt ar fi violat o bătrână din Valu lui Traian. A fost trimis în judecată

28 Mar 2024 619

Femeie din Tulcea acuzată de viol asupra unui minor! Cazul ajunge la Constanța

27 Mar 2024 2479

Arestare în Tulcea! Femeie acuzată de viol și pornografie infantilă

25 Mar 2024 917

Știri Constanța Bărbat condamnat pentru act sexual cu un minor. Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă

22 Mar 2024 695

Sâmbătă, 30 martie 2024, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”Constanța ne încântă cu spectacolul „Ma dame”

20 Mar 2024 653

Constanța Doi bărbați condamnați definitiv la închisoare cu executare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

15 Mar 2024 613

Bărbat din Reșița cercetat pentru că și-ar fi violat fiica vitregă minoră. Aceasta a și dat naștere unui copil, în urma actului

14 Mar 2024 554

Caz șocant în județul Brașov! Bărbat, suspectat că și-ar fi violat de mai multe ori nepoata de 5 ani

09 Mar 2024 920

Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

04 Mar 2024 662

Sentință definitivă! Pedeapsă micșorată pentru americanul care ar fi violat doi tineri din Medgidia! Aproape 17 ani de închisoare

19 Feb 2024 954