Bărbat suspectat că ar fi agresat o femeie pe o stradă din Constanța, cercetat de polițiști. Ce măsuri au fost luate împotriva suspectului

O femeie a postat ieri pe Facebook un mesaj în care susține că mama ei a fost agresată pe stradă de un bărbat care ar fi lovit-o cu cărămida pe mână. Incidentul ar fi avut loc în zona Casa de Cultură din Constanța. 

Potrivit IPJ Constanța, în urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la un bărbat care ar fi agresat fizic o femeie, în timp ce aceasta se afla pe o stradă din municipiul Constanța, reprezentanții IPJ Constanța transmit faptul că polițiștii Secției 3 s-au autosesizat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. 

„Precizăm faptul că bărbatul în cauză a fost identificat, astăzi, și condus la sediul Secției 3 Poliție de către jandarmi din  cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. 

Bărbatul a fost internat la Secția de Psihiatrie a spitalului Palazu Mare, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. 

Vă comunicăm, pe această cale, faptul că la nivelul Inspectoratului de Poliție  Județean Constanța nu există toleranță pentru acest gen de fapte. 

De asemenea, precizăm că, în conformitate cu prevederile legale, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Totodată, rugăm eventualele persoane vătămate să apeleze la sprijinul autorităților în astfel de situații,  pentru ca ancheta penală să își poată urma cursul, iar persoanele responsabile să fie trase la răspundere, conform legii” - au mai transmis reprezentanții IPJ Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 310

Fostul paramedic acuzat că ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD, nemulțumit de pedeapsă!

12 Apr 2024 541

Două persoane bătute în Constanța. Scandalul ar fi pornit de la un telefon

11 Apr 2024 875

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2509

Constanța Bărbat suspectat că ar fi agresat o femeie de 75 de ani. Individul a ajuns după gratii

10 Apr 2024 360

IPJ SibiuCercetat pentru încălcarea măsurilor din ordinul de protecție și agresiune împotriva fostei concubine

09 Apr 2024 276

Caz de agresiune în Constanța! Un bărbat de 45 de ani a lovit doi minori lângă Liceul C.A. Rosetti din municipiu (Galerie FOTO)

06 Apr 2024 1370

IPJ ClujNu există nicio scuză pentru agresiune asupra copiilor!

04 Apr 2024 275

Un elev din Bucureşti a fost înjunghiat de un alt tânăr, în urma unui confict

03 Apr 2024 484

Judecătoria Constanța a dispus Un tânăr de 19 ani a ajuns în Centrul Educativ Târgu Ocna. Iată motivul

31 Mar 2024 489

Femeie agresată sexual într-o ambulanţă SMURD! Fost paramedic condamnat

29 Mar 2024 731

Constanța Tânăr de 18 ani, condamnat pentru agresiune sexuală. Ce decizie au luat magistrații

27 Mar 2024 650

Scandal în localitatea Dropia, județul Constanța! Femeie amenințată de fostul concubin! Suspectul și-a agresat și fostul cumnat cu sapa

27 Mar 2024 470

Constanța. Minorii acuzați că ar fi agresat sexual o copilă în curtea unui liceu, internați într-un centru educativ

26 Mar 2024 728

În județul Argeș Profesor, arestat pentru agresiune sexuală. O agresase pe minoră chiar în incinta liceului

19 Mar 2024 486