Bărbați reținuți pentru că dețineau bunuri susceptibile a fi din patrimoniul cultural naţional (galerie foto)

 
Poliţiştii din Vâlcea au ridicat aproape 1.000 de bunuri susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural naţional, precum şi două detectoare de metale, în urma activităţilor efectuate ieri, în Ocnele Mari.
 
Ieri, poliţiştii de investigaţii criminale, de investigare a criminalităţii economice, de la transporturi şi criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au efectuat șase percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi, de 37 şi 40 de ani, ambii din oraşul Ocnele Mari.
 
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 294 de bunuri susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural naţional, respectiv inele, monede, fibule, paftale, medalii, verigi, monede şi unelte din bronz şi fier şi două detectoare de metale, deţinute conform unor autorizaţii emise cu respectarea cadrului legal privind patrimoniul cultural naţional.
 
De asemenea, poliţiştii au ridicat 204 articole pirotehnice, tip petarde din categoria a II-a, interzise la deţinere şi 59 de articole pirotehnice, tip artificii din categoria I.
 
Totodată, s-a dispus ridicarea pentru cercetări a altor 678 de bunuri, respectiv inele, fibule, paftale, unelte, monede, brăţări, cercei, amulete, clopoţei, vârfuri de săgeţi, pinteni, catarame de harnaşament, arme, cuie, mărgele, verigi şi fragmente de oglindă.
 
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.
 
Cercetările continuă faţă de cei doi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces cu detectoate de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă şi furt calificat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânăr de 19 ani, oprit de Poliție pe stradă! Ce au stabilit oamenii legii

04 Jan 2024 818

Fetiță de 10 ani, lovită în plin de o mașină pe DN 67, la ieșirea din Râmnicu Vâlcea. Traficul, blocat pe ambele sensuri

17 Aug 2023 841

INFOTRAFIC Accident pe DN7 în județul Vâlcea! Șoferul a intrat într-un cap de pod

21 Jul 2023 865

Tânăr de 31 de ani, mort după ce a căzut de la etajul 6. Cazul a fost preluat de poliţişti

25 Mar 2022 1838

​Polițiști locali din Constanța și Medgidia, absolvenți ai unui curs de formare inițială la Slatina. Ce obiective a avut cursul

17 Dec 2018 2313

Pe DN7 s-au format coloane de maşini de doi - trei kilometri. Ce s-a întâmplat

02 Jan 2017 3760

Cum se circulă la această oră în întreaga ţară

04 Dec 2016 1732

Atenţie, şoferi! În unele zone, circulaţia este restricţionată

25 Oct 2016 1240

Un bărbat urmarit internațional a fost prins de polițiștii din Vâlcea

10 Nov 2015 1652