Bărbatul care şi-a înjunghiat fosta soţie în aeroport a fost trimis în judecată

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus la data de 14 iunie 2016, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,  a inculpatului COŞARĂ ROMEO TRAIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat.
 
În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 4 mai 2016, la Aeroportul Internaţional Sibiu, inculpatul Coşară Romeo Traian a aşteptat persoana vătămată (fosta soţie) care se întorcea dintr-o altă ţară şi, pe fondul unor discuţii contradictorii, în parcarea aeroportului anterior menţionat, i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu cuţitul în zona toracelui, provocându-i leziuni traumatice ce i-au pus viaţa în pericol şi care au necesitat 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Sibiu.
Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Biroului Judeţean de Transporturi Sibiu – Postul de Poliţie Transporturi Aeriene Sibiu.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

VIDEO „Cazul 2 Mai ar putea fi reluat de la 0“ Avocatul Adrian Cuculis, declarații după anunțul Inspecției Judiciare privind-o pe judecătoarea Popoviciu, de la Mangalia

16 Apr 2024 1189

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 841

UPDATE Un nou termen la Judecătoria Mangalia în dosarul tragediei de la 2 Mai! Cererea de schimbare a încadrării juridice, respinsă de instanță (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 1139

Caz incredibil la Constanța! Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

03 Apr 2024 767

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1051

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 772

Cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian, trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO)

18 Mar 2024 1938

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 1072

UPDATE Un nou termen la Judecătoria Mangalia în dosarul 2 Mai. Vlad Pascu și-a recunoscut faptele (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 2002

Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul din Agigea, achitat! (MINUTA)

01 Mar 2024 1031

VIDEO Procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, i-a trimis în judecată pe Tocia Stelian, Apostol Cristian Ionuţ, Pomjan Rolland și Yovdiy Yuriy

21 Feb 2024 1589

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, și-a recunoscut vinovăția în cazul accidentului de pe DN39 Constanța-Mangalia. Instanța a rămas în pronunțare (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 1415

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, în fața magistraților de la Judecătoria Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 839

DNA Constanța Dosarul SOCEP amânat la Curtea de Apel Constanța!

26 Jan 2024 947

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai, cere să fie pus în libertate!

25 Jan 2024 1321