Cum se împart banii de la buget în teritoriu Șefii PSD primesc 1,3 miliarde de lei la rectificarea bugetară

 
Transporturile pierd peste un miliard de lei la rectifcarea bugetară, sumă alocată iniţial proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă, iar bugetul Sănătăţii pierde 600 de milioane lei, bani redirecţionaţi către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, scrie România TV.

Primăriile, consiliile judeţene, Ministerul de Interne şi cel al Educaţiei primesc mai mulţi bani, potrivit rectificării bugetare de săptămâna aceasta. În schimb, Transporturile şi Sănătatea sunt marii perdanţi, potrivit antena3.ro. 
 
Astăzi, la prima şedinţă a conducerii PSD, cu Liviu Dragnea ca lider interimar, ministrul de Finanţe va prezenta proiectul de rectificare bugetară în faţa liderilor de partid. 
 
Guvernul se reuneşte mâine, într-o şedinţă specială, pentru a definitiva reîmpărţirea bugetului.

De asemenea, bugetul Ministerului Culturii va fi diminuat cu aproximativ 2 milioane de lei, dar din aceşti bani peste 700 de mii se vor aloca Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian".

Totodată, bugetul Ministerului Fondurilor Europene se reduce cu 25 milioane de lei, iar Ministerul Energiei şi Televiziunea Română pierd 15 milioane lei.

În schimb, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va beneficia de o majorare bugetară de 1.222 milioane lei, pentru plata alocaţiilor de stat pentru copii majorate, a pensiilor şi indemnizaţiilor.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va primi peste 500 milioane lei pentru plata drepturilor salariale şi pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.

În cadrul bugetului alocat Ministerului Apărării Naţionale, proiectul de act normativ permite cheltuirea sumei de 650 de milioane de lei pentru repararea şi întreţinerea echipamentelor militare, scrie Mediafax.

Ministerul Finanţelor Publice primeşte peste 7oo milioane lei pentru acţiuni generale şi 530 milioane lei, în principal pentru hotărâri CEDO şi despăgubiri aferente procesului de restituire a proprietăţilor.


Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va beneficia de o suplimentare de 305 milioane lei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de 65 milioane lei, Ministerul Afacerilor Externe, 55 milioane lei, Ministerul Justiţiei, 44 milioane lei, Ministerul Public, 44 milioane lei, iar Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, 40 milioane lei, în principal fonduri destinate Institutului Naţional de Cercetare ”Cantacuzino” .

De bugete majorate vor beneficia şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, aproximativ 120 milioane lei, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul Român de Informaţii câte 21 milioane lei, Serviciul de Protecţie şi Pază, 15 milioane lei, Administraţia Prezidenţială, aproximativ 11 milioane lei, Camera Deputaţilor, 8 milioane lei şi Senatul, aproximativ 3 milioane lei.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă va fi discutat şi aprobat, marţi, într-o şedinţă specială a Executivului.

Potrivit România TV, șefii PSD primesc 1,3 miliarde de lei la rectificarea bugetară.



Sursa: România TV, antena3.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 183

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 273

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 299

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 847

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 657

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 472

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1082

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 486

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 581

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 433

Grupul consilierilor locali PSD au înregistrat proiectului „Protocol pentru Viitor. Intership plătit pentru tinerii din Constanţa” !

22 Apr 2024 463

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 688

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 638

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 675

Ce planuri are Horia Constantinescu pentru lucrările de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

20 Apr 2024 659