Batoanele Mars şi Snickers vor fi retrase şi din România

 
După cum anunţam ieri, producătorul american de ciocolată Mars Inc a ordonat retragerea mai multor tipuri de batoane de ciocolată de pe șapte piețe europene. Decizia se aplică şi pentru piața din România. Prin urmare, vor fi retrase batoane şi bomboane de ciocolată Mars, Snickers şi Milky Way, asta după ce un client a găsit o bucată de plastic într-un baton.

Mars România a anunţat că doar unele loturi din produsele Snickers, Mars, Milky Way şi Celebrations vor fi retrase, ca măsură preventivă. Compania a anunţat iniţial că va retrage dulciurile din Germania, însă măsura a fost extinsă în Marea Britanie, Franţa, Belgia, Italia şi Spania. Ulterior, un reprezentant al companiei a declarat că decizia va afecta 55 de ţări.
 
În România vor fi retrase doar miniaturile de opt grame, multipack 4x50 g Snickers şi Mars, respectiv Celebrations 220 g şi 400 g. „Până la această dată, Mars a primit o singură reclamaţie de la un consumator, iar în România nu a fost înregistrată nicio reclamaţie", se arată într-un comunicat al companiei. Toate celelalte tipuri de ciocolată distribuite de către Mars România sunt în continuare disponibile pentru achiziţie şi sigure pentru consum, potrivit companiei.
 
Sursa foto: skills.at  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marș al susținătorilor AUR la Constanța! Mai multe persoane participă la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 978

NASA caută voluntari pentru o simulare a vieţii pe Marte

18 Feb 2024 496

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3364

Performanță internațională a elevilor din Constanța! Iată pe ce loc s-au clasat elevii în competiția 2023 Summer International Design Competition Humans to Mars

30 Aug 2023 902

Firme Constanța Felicia Ovanesian este numită administrator în firma Lara Agricultura SRL

01 Aug 2023 3286

Mii de sindicaliști din educație participă astăzi la un protest de amploare în București (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Jun 2023 1128

Farul Constanța e neînvinsă de șase etape în Superligă, iar de patru meciuri nu a primit gol. „Trebuie să vorbim și de cei din spate“ (GALERIE FOTO)

02 Mar 2023 1401

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2871

Revista Zări Alb Astre Și așa am putea supraviețui pe Marte…

10 Jan 2023 1091

Revista Zări Alb Astre Și așa am putea supraviețui pe Marte…

31 Dec 2022 1517

Constanța Câte nave sunt așteptate la operare în porturile maritime românești

16 Dec 2022 1010

LIVE-VIDEO. UPDATE Marș de protest la Constanța împotriva crimelor de război ale Rusiei în Ucraina. Participă mai mulți cetățeni ucraineni (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Oct 2022 2374

Garda de Coastă Copii de la Centrul de Plasament Micul Rotterdam, vizită în Portul Constanța (GALERIE FOTO și VIDEO)

01 Jun 2022 1938

Mamele Ucrainei vor protesta la Constanța împotriva agresiunii armatei ruse asupra civililor

14 Apr 2022 1633

Nava-școală „Mircea” pornește în marș de instrucție din Portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Mar 2022 2032