Bilanţul dublului atentat din Istanbul a crescut la 38 de morţi şi 166 de răniţi


Bilanțul dublului atentat comis sâmbătă seara în centrul orașului Istanbul a crescut la 38 de morți și 166 de răniți, a anunțat duminică ministrul de interne turc Suleyman Soylu, reletează AFP, citat de Agerpres.
 
În total, 30 de polițiști, șapte civili și o persoană a cărei identitate nu a fost determinată au fost uciși în atacurile cu bombă care au avut loc în apropierea stadionului echipei de fotbal Beșiktaș, a precizat ministrul.
 
Mai devreme, ministrul de interne a declarat că 10 persoane au fost reținute și plasate în arest în legătură cu acest atac, ultimul dintr-un val de atentate care a însângerat Turcia din vara lui 2015.
 
Conform lui Soylu, un vehicul capcană a explodat în proximitatea unei mașini de transport a poliției, la ora 22:29 (19:29 GMT), în fața la Vodafone Arena și, 45 de secunde mai târziu, un kamikaze s-a aruncat în aer în mijlocul unui grup de polițiști în parcul din apropiere Maçka.
 
Turcia a fost ținta a numeroase atacuri legate de rebeliunea separatistă a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) sau atribuite grupării Stat Islamic (SI), care au lovit în special Istanbulul și Ankara.

Sursa foto: Agerpres/Xinhua

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atac armat la o cafenea din Istanbul. S-a tras de pe o motocicletă aflată în mers. Atentat nerevendicat

21 Feb 2017 3808

Autorul atentatului din Anul Nou de la Istanbul este un jihadist uzbec, membru al grupării Stat Islamic

08 Jan 2017 2403

Autorul atacului din clubul Reina din Istanbul a fost identificat

04 Jan 2017 2429

Stare de urgenţă prelungită în Turcia Autorul atacului sângeros din clubul Reina din Istanbul încă nu a fost găsit

04 Jan 2017 2331

Doi cetăţeni străini arestaţi pe aeroportul din Istanbul în cazul atacului din clubul Reina

03 Jan 2017 2141

Arestări la Istanbul în ancheta privind atentatul de la clubul Reina

02 Jan 2017 2434

ISIS a revendicat atentatul de la clubul Reina din Istanbul

02 Jan 2017 3534

Autorul atacului de la clubul Reina din Istanbul încă nu a fost găsit. Atentatul, soldat cu moartea a 39 de oameni

02 Jan 2017 3039

Doliu naţional în Turcia după dublul atentat de sâmbătă seara din Istanbul

11 Dec 2016 3076

Pe aeroportul din Istanbul se află în jur de 200 de români

16 Jul 2016 2002

Turcii au găsit planurile celor 3 terorişti de la Istanbul, plănuiau un masacru

01 Jul 2016 2284

Zi de doliu național în Turcia

29 Jun 2016 1952

Avionul unui premier ateriza la Istanbul chiar în momentul atentatului

29 Jun 2016 2023

Atentat Istanbul Un român prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare

29 Jun 2016 2151

Victor Ponta, întors din drumul său spre aeroportul din Istanbul

29 Jun 2016 2359