Bogdan Trif a semnat memorandumul privind dezvoltarea cooperării dintre România şi India în domeniul turismului

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat astăzi un memorandum alături de ambasadorul Republicii India la București, E.S Thanglura Darlong, privind dezvoltarea cooperării dintre cele două state în domeniul turismului. Astfel, în baza parteneriatului, se va constitui un grup de lucru comun ce va avea întâlniri periodice care vor viza schimbul de date de bune practici la nivelul celor două instituții. Membrii grupului vor veni cu expertiza fiecărui stat în parte în ceea ce privește organizarea și promovarea activității turistice din țările partenere.

Un alt obiectiv al memorandumului semnat astăzi urmărește atragerea de investiții pentru dezvoltarea turismului românesc.

 

„România este o destinație competitivă la nivel european, cu o multitudine de resurse naturale și antropice care reprezintă atracții turistice importante pentru vizitatorii din India. Totodată, urmărim și oportunitățile de investiții, eventuale parteneriate româno-indiene pentru dezvoltarea diferitelor forme de turism, cum ar fi cel de sănătate, cultural sau de business”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.


România reprezintă o destinație de interes pentru turiștii indieni, numărul acestora fiind în continuă creștere în ultimii ani.

Memorandumul a fost semnat la sediul Guvernului României, în prezența premierului României, doamna Viorica Dăncilă, și a vicepreședintelui Republicii India, domnul Venkaiah Naidu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul turismului, Bogdan Trif, propunere pentru mărirea voucherelor de vacanță

07 Sep 2019 2275

Au mărit nejustificat tarifele! Senatorul Mihu solicită controale de la Ministerul Turismului în unităţile de cazare care utilizează voucherele de vacanţă

05 Sep 2019 2386

Ministrul Turismului despre utilizarea voucherelor de vacanță de către operatorii

03 Sep 2019 2135

Se construiește un port turistic în Călărași. Guvernul va finanța proiectul (galerie foto)

13 Aug 2019 2429

Turismul balnear din România - șanse de revigorare?

08 Aug 2019 1866

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, vine la Constanța Se va semna contractul de finanțare pentru extinderea Delfinariului

06 Aug 2019 1592

Senatoarea USR Ramona Dinu caută soluţii legislative pentru promovarea tradiţiilor şi a obiceiurilor locale

03 Aug 2019 1875

Scrisoare deschisă a jurnalistei Andreea Pavel (Info Sud-Est) către Bogdan Trif, ministrul turismului - „Domnule ministru al turismului, Mamaia pute!“

15 Jul 2019 1827

Editorial Autorităţile au luat cu asalt litoralul. Controale peste controale

22 Jun 2019 2366

Ministrul Turismului și ministrul Apelor și Pădurilor, în control pe litoralul românesc al Mării Negre (galerie foto)

21 Jun 2019 2383

Litoralul românesc, administrat şi condus „la mica înţelegere“ Ramona Dinu (USR) - „Ministrul Turismului să dispună în regim de urgenţă verificarea tuturor sectoarelor de plajă“

20 Jun 2019 2814

Ce societăţi sunt subordonate Ministerului Turismului. Iată câte sunt în judeţul Constanţa şi cine le conduce!

06 Jun 2019 2588

Ministrul Turismului a semnat contractul de finanțare pentru un parc de aventură în orașul Borsec

13 May 2019 1585

Rareş Bogdan (PNL) - „În timp ce milioane de români au fost alungaţi din ţară, nu există o strategie care să coreleze educaţia cu piaţa forţei de muncă“

03 May 2019 1769

Ministrul Turismului a petrecut 1 Mai în Vama Veche. Nicolae Bucovală compară tarifele de pe litoral cu cele din Singapore

02 May 2019 2787