BOR îl cinstește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la Putna. IPS Teodosie, invitat să participe la oficierea Sfintei Liturghii



Luni, 2 iulie 2018, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Putna.

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare, a fost domnul Moldovei între anii 1457-1504 și a rămas în memoria poporului nostru cu apelativul „cel Mare” datorită calităților sale umane, de om politic, de strateg și de diplomat.

Totodată, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității țării și a creștinismului, dar și inițiativele pentru dezvoltarea culturii au produs admirație din partea unor iluștri contemporani.

Papa Sixtus al 4-lea l-a numit „Athleta Christi”, adică atletul lui Hristos, iar medicul venețian Matteo Muriano îl aprecia ca un om foarte înțelept, îndurător, drept, darnic și iubit de către supușii săi.

Pentru cele 44 de ctitorii de biserici și mănăstiri, dar și pentru calitățile și faptele sale, Biserica Ortodoxă Română a hotărât, în anul m1992, trecerea sa în rândul sfinților, cu data de sărbătorire la 2 iulie, ziua mutării sale către Domnul.

Mormântul sfântului domnitor se află în biserica ctitoriei sale de la mănăstirea Putna.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Energomontaj SA și-a adjudecat contractul pentru reparația reţelelor de transport şi distribuţie energie termică (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 477

Expoziția „Dobrogea Otomană în documente și artefacte de epocă” este găzduită de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Cine a adus contribuții din partea MINA Constanța

31 Mar 2024 495

Termoficare Constanța reia furnizarea căldurii și a apei calde pentru consumatorii afectați de lucrări. Despre ce zonă este vorba

20 Mar 2024 607

La Muzeul de Istorie Națională a României Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare, capodoperă a artei medievale, cu o poveste extraordinară

14 Mar 2024 697

UPDATE. RAJA Constanța Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia!

13 Mar 2024 586

Constanța Mai mulți abonați rămân fără apă caldă și căldură! Lista punctelor termice, afectate

12 Mar 2024 902

Lucrări RAJA la Mangalia, județul Constanța! Se oprește furnizarea apei. Lista zonelor vizate

11 Mar 2024 523

Termoficare Constanța, anunț despre finalizarea lucrărilor pentru eliminarea unor avarii

27 Feb 2024 650

Termficare Constanța Mai mulți constănțeni au rămas fără energie termică în această dimineață

26 Feb 2024 1109

Avarie Termoficare Constanța! Mai mulți constănțeni nu au apă caldă și căldură

22 Feb 2024 786

Termoficare Constanța reia furnizarea agentului termic în mai multe puncte termice

14 Feb 2024 863

Fotoreportaj Noaptea pe strada Ștefan cel Mare din Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Feb 2024 5694

O nouă avarie Termoficare Constanța! Mai multe puncte termice nu furnizează căldură și apă caldă

13 Feb 2024 732

Ședință CLM Constanța Italienii de la Progetto 2000 România doresc drept de superficie asupra terenului de pe strada Ștefan cel Mare

31 Jan 2024 918

Termoficare Constanța Apa caldă și încălzirea, sistate temporar pentru anumiți consumatori din municipiu

17 Jan 2024 1207