Brexitul, între zâmbete și presiuni germane (video)

Ieșirea britanicilor din UE este un subiect delicat, mult disputat și care va avea urmări. Fie pentru UE, fie pentru britanici sau pentru imigranții aflați în această țară. Vă prezentăm un filmuleț haios privind Brexitul. Este drept că nu este tradus, însă noi românii suntem un popor poliglot și suntem convinși că nu va fi o problemă pentru mulți dintre dvs să-l înțeleagă.
 
Schimbând registrul puțin și încercând să vedem și latura serioasă acestui Brexit, vă spunem că Angela Merkel, cancelarul german, a cerut Marii Britanii să-și clarifice ”rapid” intențiile după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, în timp ce actualul ministru britanic de Interne Theresa May va prelua mâine conducerea Executivului de la Londra, relatează AFP.
 

”Regatul Unit va trebui să clarifice rapid modul în care dorește să-și modeleze viitorul în relația cu Uniunea Europeană”, a declarat șefa Guvernului german aseară.

 
Merkel a pus accentul pe faptul că este de datoria Guvernului britanic să preia inițiativa pentru a-și anunța intenția de a părăsi blocul comunitar, înainte ca procedura să poată fi lansată. Angela Merkel a afirmat că votul în favoarea Brexitului reprezintă o ”ruptură amară, însă sunt convinsă că Uniunea Europeană este suficient de puternică pentru a suporta această ruptură”.
 
Totodată, cancelarul german a afirmat că actuala dezbatere privind mai multă sau mai puțină Europă pentru revitalizarea proiectului european este insuficientă. ”Avem nevoie de o Europă care are succes, în special în domeniul cercetării și al inovării”, a adăugat ea, părând să se distanțeze din nou de marile proiectele de relansare promovate de social-democrații de pe Bătrânul Continent.
 
Franța a anunțat ieri că a pregătit în ultimele săptămâni proiecte având drept scop obținerea în septembrie a unui ”început european” după referendumul britanic din 23 iunie.
 

”Noile idei care vor fi elaborate trebuie să fie solide și stimulative, însă în același timp să nu prevadă noi tratate', a precizat Guvernul francez.



 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ligia Deca a semnat un nou ordin de ministru! „A fost o prioritate pentru mandatul meu“

31 Jul 2023 1123

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Afară din UE?“ de Răzvan-Mihai Ursu, clasa a XI-a C

05 May 2023 630

31 ianuarie 1953. Ovidiu Lipan „Țăndărică" împlinește astăzi 68 de ani

31 Jan 2022 1396

Direcția Regională Vamală Galați Procedura aplicată coletelor sosite din Marea Britanie. Cât plătiți în plus la vamă pentru un colet din străinătate

21 Dec 2021 1664

Primul Crăciun după BREXIT Modificări la vămuire. Aștepţi colet din afară, de sărbători? Iată ce trebuie să ştii

09 Dec 2021 2167

Noi reguli pentru mașinile cu volan pe dreapta. Ce lege se aplică de la 1 ianuarie

02 Jan 2021 2225

Klaus Iohannis "Acordul post-Brexit va proteja interesele companiilor și ale cetățenilor români"

24 Dec 2020 1701

Casa Națională de Sănătate Accesul la sistemele de sănătate din România și Regatul Unit, în contextul Brexit

11 Dec 2020 1172

Klaus Iohannis „Pentru România este foarte important ca în faza de tranziţie să folosim gazul natural, cel din Marea Neagră“

15 Oct 2020 1734

Klaus Iohannis „Avem o relaţie foarte bună cu Marea Britanie și vom reuşi destul de bine să avansăm în domeniul bilateral“ (video)

07 Feb 2020 2258

Sondaj de opinie ZIUA de Constanţa Marea Britanie a ieşit din UE. A fost primul pas. Credeţi că este un început al apusului Uniunii Europene?

03 Feb 2020 3839

De astăzi, Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu românii de acolo?

01 Feb 2020 3350

Klaus Iohannis Cetățenii români din Regatul Unit vor putea continua și după Brexit să își exercite neîngrădit drepturile

31 Jan 2020 1995

Acordul pentru Brexit a fost aprobat de Parlamentul European

29 Jan 2020 1884

Camera Comunelor a aprobat Acordul Retragerii Marii Britanii din UE

09 Jan 2020 2069