Bursa.roAviz favorabil pentru scutirea de supraimpozit a operatorilor offshore, în Comisia pentru Transporturi

Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor a avizat favorabil, în şedinţa de ieri, Proiectul de Lege privind unele mă­suri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, care prevede o scutire de impozit pentru operaţiunile offshore (vezi insert), dar şi ca sumele percepute până acum de la operatori să fie restituite sub formă de credit fiscal.
     
Deputaţii din Comisie au acordat 8 voturi "pentru", 1 vot "împotrivă" şi 6 "abţineri".
     
Camera Deputaţilor este for decizional, Comisia pentru Industrii fiind cea care urmează să dea un Raport pe proiect, după avizele mai multor comisii.
     
Preşedintele Comisiei de Transporturi, deputatul PNL Lucian Bode, a adus în discuţie punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, opinând că deputaţii ar trebui să ţină cont de îngrijorările acestei autorităţi.
     
La finalul anului trecut, Consiliul Concurenţei a transmis Guvernului că scutirea de supraimpozit pentru operaţiunile petroliere offshore ar putea constitui ajutor de stat, iar Ministerul Finanţelor Publice ar trebui să efectueze o analiză: "În privinţa facilităţilor fiscale (n.r. art. 18, alin. 1), înţelegem că acestea se aplică tuturor titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore. Deşi la o primă analiză această prevedere reprezintă o derogare de la sistemul general fiscal, totuşi măsura ar putea fi considerată neselectivă dacă este justificată de logica sistemului fiscal, ţinând cont de specificul economic al sectorului implicat. În acest sens, Ministerul Finanţelor Publice ar trebui să efectueze o analiză care să demonstreze că taxarea diferită a titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre offshore reprezintă o practică la nivelul statelor membre, că este justificată de volumul mare al investiţiilor, de costurile semnificative asociate activităţilor de exploatare şi de riscul investiţional ridicat, precum şi că este proporţională cu beneficiile obţinute de stat pe termen mediu şi lung.

Citeşte mai mult: bursa.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean anunță promovarea în Comisia Europeană a unui proiect nou privind drepturile pasagerilor

07 Dec 2023 658

Înmatricularea sau radierea unui autovehicul online, avizată pozitiv în Comisia de Transport și Infrastructură din cadrul Camerei Deputaților

22 Sep 2023 778

Aviz pozitiv pentru o inițiativă legislativă menită să contribuie la reducerea accidentelor de circulație pe drumurile județene

03 Mar 2023 1036

Audieri miniştri Cătălin Drulă, aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii

19 Oct 2021 3004

De la 1 ianuarie 2022, românii care trec peste podurile Cernavodă - Feteşti şi Vadu Oii - Giurgeni nu vor mai plăti taxa discriminatorie

25 Jun 2021 5370

Realizarea nodului rutier pe Autostrada A2, în zona municipiului Medgidia, în linie dreaptă

05 Jun 2021 4349

Eliminarea taxei pentru podurile Cernavodă-Fetești și Vadu Oii-Giurgeni, în continuare, amânată de deputații din Comisia pentru Transporturi

05 May 2021 10138

Florin Cîțu, întrevederi cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene

11 Feb 2021 1288

Adina Vălean, audiată în Comisia de transport şi turism a Parlamentului European

14 Nov 2019 1733

JURI a respins agenda iniţială a reuniunii sale în care urma să dezbată şi situaţia Rovanei Plumb

30 Sep 2019 1685

Ion Stelian (USR) - „Rovana Plumb, trimisă la plimbare de Comisia Juridică a Parlamentului European“

27 Sep 2019 1706

Rovana Plumb, respinsă pentru postul de comisar european

26 Sep 2019 2062

Rovana Plumb, propusă pentru portofoliul Transporturi în Comisia Europeană

10 Sep 2019 1865

Acord scris din partea Guvernului bulgar pentru efectuarea dragajului pe Dunăre. Cum va influenţa traficul pe Dunăre şi în portul Constanţa Sud Agigea

08 Nov 2017 2007

Conducerea TAROM ar fi audiată într-o ședință cu ușile închise

24 Oct 2016 1578